Monday , May 20 2024

Cum a ajuns cel mai tânăr parlamentar al PNL susţinătorul unui colaborator al Securităţii comuniste

deputat radu-surugiu

  Radu Surugiu, ajuns prin ordin de la Bucureşti parlamentar liberal de Humor-Câmpulung, este unul dintre susţinătorii declaraţi ai lui Marius Ursaciuc, dovedit ca fost colaborator al Securităţii, la alegerile din cadrul PNL Suceava. Liberalii suceveni susţin că, de fapt, Surugiu nu face nimic altceva decât să se achite de o “obligaţie” politică, el fiindu-i dator lui Ursaciuc pentru că primarul humorean l-a ajutat în campania electorală din decembrie 2012 

Ca şi în cazul altor parlamentari cu care ne-am procopsit în urma operaţiunii de “paraşutare” de la Bucureşti, numele deputatului “bucovinean” Radu Surugiu nu le spune multe sucevenilor. Ajuns parlamentar în Colegiul 10 – Humor-Câmpulung – prin ordin de la Bucureşti, fostul şef al tinerilor liberali nu poate susţine că a muncit din greu în Carmera Deputaţilor pentru binele şi interesele celor pe care-i reprezintă, deputatul nostru înscriindu-se printre fruntaşii mişcării “muţilor” din Parlamentul României, în tot acest interval luând cuvântul în plen doar o singură dată, când a depus jurământul. N-a deranjat pe nimeni nici cu vreo propunere legislativă care să privească zona din care a reuşit să recolteze voturile necesare pentru a ajunge în Parlament. Pe scurt, un parlamentar “discret”, ajuns din întâmplare în zona Humor-Câmpulung, care are foarte puţine în comun cu colegiul pe care-l reprezintă.
Nu aceeaşi “discreţie” pare să-l caracterizeze pe Surugiu atunci când vine vorba de jocurile politice în interiorul PNL. Luna trecută, spre exemplu, Surugiu a ratat “la mustaţă” şansa de a deveni eurodeputat. Relativ bine văzut de conducerea centrală a PNL, el a reuşit să acceadă pe lista scurtă a celor care l-ar fi înlocuit pe europarlamentarul liberal Cristian Buşoi, devenit preşedinte al CNAS. Cum şansa nu i-a surâs de această dată, Surugiu a devenit ceva mai activ în cadrul organizaţiei judeţene a partidului, mai ales că se apropie momentul alegerilor pentru conducerea PNL Suceava.
Momentul ales pentru “dezmorţirea” lui Surugiu în cadrul filialei locale a partidului trebuie pus însă pe seama faptului că acesta este nevoit acum să-şi plătească “datoriile” către Marius Ursaciuc, primarul de Gura Humorului. Acesta, candidat la fotoliul de preşedinte al PNL Suceava, a fost la alegerile din decembrie 2012, unul dintre puţinii liberali suceveni care a făcut campanie pentru Surugiu. Deşi, iniţial, Ursaciuc susţinea un candidat local pentru Camera Deputaţilor, primarul humorean a acceptat atunci ordinul de la Bucureşti şi
l-a adoptat rapid pe Surugiu, ajutându-l la modul serios să ajungă parlamentar. Cum asemenea “servicii” trebuie întoarse, în această perioadă Radu Surugiu a făcut, în felul său, campanie în favoarea lui Marius Ursaciuc în cadrul liberalilor suceveni, pentru alegerile care vor avea loc la sfârşitul săptămânii în cadrul filialei judeţene. Festivaluri locale, şedinţe de partid, deschideri de an şcolar, adunări săteşti, meciuri de fotbal, au fost luate la rând luna trecută de parlamentarul Surugiu, la braţ cu Marius Ursaciuc.
Probabil, jocurile politice din cadrul PNL nu diferă cu nimic de cele din rândul altor partide. Gestul lui Surugiu de a-l susţine politic pe cel care l-a ajutat să ajungă deputat nu are, până la urmă nimic deosebit. Anormală e însă situaţia în care s-a plasat tânărul Radu Surugiu. Chiar dacă Statutul şi Codul Etic al PNL îi interzic lui Ursaciuc să candideze pentru vreo funcţie în partid, primarul humorean a reuşit să adune în jurul său câţiva oameni care-l susţin pentru a prelua conducerea organizaţiei judeţene. Dintr-o obligaţie politică ori din naivitate s-a ajuns în situaţia absurdă ca tocmai parlamentarul cel mai tânăr al partidului – Radu Surugiu – să susţină la conducerea unei organizaţii a PNL pe un colaborator dovedit al Securităţii comuniste, Marius Ursaciuc. (O.S.)

Vezi si

Meci de Liga V-a întrerupt după o încăierare generală între jucători și spectatori

Cazul meciului dintre Polul Nord Brodina și Unirea Salcea va ajunge miercuri pe masa Comisiei …