Tuesday , April 30 2024

Băietanul care și-a meșterit o pușcă și a ucis un om a fost în sfarșit băgat la zdup, fiind prins la furat

După ce în octombrie 2014 l-a împușcat cu un soi de armă făcută chiar de el pe un văr de-al tatălui, Săvel Cătălin Ostăcioaie, de 18 ani, din Siliștea – Liteni, a fost  lăsat de judecători în libertate sub control judiciar. Acum, după ce Ostăcioaie a furat mai multe scule electrice dintr-o casă aflată în construcție din Liteni, judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au dispus în sfarșit arestarea preventivă , individul fiind reintrodus pentru 30 de zile în Arestul IPJ Suceava  

 savel ostacioaie [800x600]


Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au dispus înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă în cazul inculpatului Săvel Cătălin Ostăcioaie, de 18 ani, din orașul Liteni, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de “omor calificat”, “nerespectare a regimului armelor și munițiilor” și “uz de armă fără drept”. Astfel, individul a fost reintrodus pentru 30 de zile în Arestul IPJ Suceava. Această măsura a fost luată după ce Ostăcioaie a furat mai multe scule electrice dintr-o casă aflată în construcție din Liteni. Magistrații suceveni probabil și-au dat seama că Săvel Ostăcioaie reprezintă un pericol pentru societate nu prin prisma faptului că l-ar fi omorât pe vărul tatălui său, ci pentru că a furat o drujbă sau o bormașină.
La mijlocul lunii ianuarie a acestui an, Tribunalul Suceava a luat față de inculpatul Săvel Cătălin Ostăcioaie măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 10 ani pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept. Decizia instanței sucevene nu este definitivă, ea fiind atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.
La mijlocul lunii iunie 2015, Tribunalul Suceava a luat față de Săvel Ostăcioaie măsura educativă privativă de libertate constând în internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de șase ani și șase luni de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de “omor calificat”, “nerespectarea regimului armelor și al munițiilor” și “uz de armă”. La data de 4 iulie 2015, judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au trimis însă dosarul spre rejudecare la prima instanță de judecată.
La începutul lunii februarie 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe inculpatul Săvel – Cătălin Ostăcioaie, de 18 ani, din satul Siliștea, orașul Liteni, pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă.
Anchetatorii au stabilit faptul că, în cursul anului 2012, inculpatul s-a întors din Italia cu un cartuș pentru pistol și un cartuș pentru o armă de vânătoare, iar în perioada următoare a găsit pe raza orașului Liteni, în zonele unde se desfășurau partide de vânătoare, mai multe tuburi goale provenite de la cartușe trase de vânători. Săvel Ostăcioaie a luat aceste tuburi și le-a dus acasă, încolțindu-i ideea de a-și construi o armă pe care să o folosească în viitor.
Astfel, în circa șase luni de zile, utilizând o țeavă metalică, un arc de la o bicicletă, o bucată de lemn, diverse șuruburi și piulițe, inculpatul a construit o armă artizanală într-o magazie din gospodăria sa. După ce a terminat arma, a folosit cartușul de vânătoare original pentru a vedea dacă arma funcționează. Ulterior, într-un alt tub gol de cartuș a introdus fragmente de plumb, precum și praful de pușcă de la cartușul adus din Italia, turnând deasupra ceară topită de la o lumânare. La acest tub a lipit capsa percutantă de la cartușul pentru pistol, Săvel Ostăcioaie declarând că acesta este cartușul folosit pe 20 octombrie 2014, când l-a omorât pe Neculai Costache, de 47 de ani, din Siliștea – Liteni, cu care avusese un conflict într-un bar din localitate. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Recomandări ale pompierilor suceveni pentru petrecerea în siguranță a minivacanței de 1 Mai și Paști

 În perioada premergătoare și pe timpul minivacanței de 1 Mai și a sărbătorilor prilejuite de …