Saturday , May 18 2024

Au fost prinși doi tâlhari care au bătut și jefuit un tânăr din Fălticeni

În continuarea cercetărilor referitoare la o tâlhărie comisă asupra unui tânăr de 18 ani din Fălticeni, care la data de 26 septembrie 2020, în jurul orei 02:00, în timp ce se deplasa pe str. Matei Millo, în zona Gării din Fălticeni, politistii au constatat ca acesta a fost acostat de către inculpații V. Eduard în vârstă de 23 ani și M. Iulian-Cătălin, zis Coca, în vârstă de 18 ani, ambii din localitate. Prin folosirea violenței, cei doi l-au deposedat pe tânăr de mai multe bunuri. Practic, cei doi inculpați au urmărit victima, alergând după aceasta, iar în momentul în care au ajuns în zona service-lui auto aparținând S.C. CREATIVE SERVICE SOLUTION S.R.L. din Fălticeni, inculpatul V. Eduard  i-a pus piedică, victima căzând la pământ. În aceste împrejurări, cei doi inculpați i-au aplicat mai multe lovituri de pumn și picioare în zona corpului persoanei vătămate, cauzându-i leziuni traumatice care necesită un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale, după care au deposedat-o de lănțișorul din aur cu cruciuliță, pe care i l-au smuls de la gâtul victimei, iar din buzunarele  pantalonilor i-au sustras mobilul marca Samsung Galaxy A70 și un portofel în care se aflau mai multe ­do­cumente personale și suma de 20 de lei.


Ulterior, lanțul din aur de 14 K, în greutate de 9,55 grame a făcut obiectul unui contract de împrumut garantat cu amanet, pentru care inculpatul V.a Eduard a primit suma de 1.270 lei, din care parte din suma respectivă i-a remis-o și inculpatului M. Iulian-Cătălin.
Prin ordonanța din data de 30.09.2020 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații V. Eduard și M. Iulian-Cătălin
Organele de cercetare penală din cadrul Poliției Fălticeni – Biroul Investigații Criminale au dispus reținerea inculpatului V. Eduard pe o durată de 24 ore, începând de la data de 30.09.2020, ora 17:15, urmând ca măsura să înceteze la data de 30.09.2020, ora 17:17, cel în cauză fiind introdus în CRAP Suceava.
M. Iulian-Cătălin urmează a fi expertizat din punct de vedere psihiatric, întrucât cu ocazia audierii a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri din care rezultă faptul că suferă de afecțiuni psihice.
Ieri, inculpatul V. Eduard urma să fie prezentat Judecătoriei Fălticeni cu propunerea de arestare preventivă.
secretarasite

Vezi si

Decizia Parchetului de clasare a dosarului privind crimele din anii ’80 de la Orfelinatul Groazei din Siret, atacată la Curtea Constituțională

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat vineri că …