Armenean și Scheul, doi piloți cu brevet pentru mediul de afaceri sucevean

Vasile Armenean și Alexandru Scheul sunt prieteni și au o pasiune comună: le place să piloteze. Cum au început și prosperat afacerile Betty Ice Suceava și Killer Horodnic în domeniul înghețatei și mezelăriei ne arată cei doi patroni . Firmele lor au împreună aproape 1.300 de angajați, livrează mărfuri în zeci de mii de magazine din întreaga Europă. Patronii au avioane proprii cu care se deplasează în cel mai scurt timp dintr-o locație în alta a propriilor afaceri, amândoi fiind pe scaunul pilotului . Inghețata Betty, de la primele chioșcuri de acum două decenii la renumele internațional de azi . Killer Horodnic – cum a ajuns porecla unui măcelar neamț nume de firmă de primă mână, în Suceava  

 

La mijlocul verii, sucevenii din diaspora vin acasă, își poartă rudele mai mult sau mai puțin bolnave prin policlinici și spitale pe banii lor, se ceartă la toate ghișeele că nu funcționează sistemul românesc “ca la Italia, ca la Fran­­ța, ca la Anglia ori ca la Spania”; do­­resc operativitate în rezolvarea pro­blemelor pe care le ridică rudele lor ră­mase în țară, de la Cadastru, de la Bule­tine, de la Pașapoarte, de la Prefectură, de la primării – și pe bună dreptate, membrii diasporei sucevene se simt enervați, plictisiți și nerăbdători să se întoarcă “la muncă în străinătate”. Viața celor mai mulți dintre ei se învârte acum în jurul strategiilor curente: să își păstreze locul de muncă în țările Uniu­nii Europene, să trimită îndeajuns de mulți bani acasă pentru a susține fami­lia, chiar în forma ei extinsă, rămasă în comunitatea natală, să nu fie severi cu cei care nu au avut curajul, puterea ori doar suma de dolari necesară pentru a-și cumpăra un bilet la “expresul către Occident”.
Am considerat că este oportun să luăm pildă de la doi oameni de afaceri suceveni, amândoi acum lăudați și felicitați pentru rezultatele firmelor pe care le conduc, care au reușit să facă pe plac chiar și ANAF-ului, care, cum vom vedea, i-a țintit și cel puțin pe unul dintre aceștia l-a pus la zid pentru câțiva bani (nu lei, atenție!), care erau sau nu în sertarul ghișeului de încasări, însă “nu băteau” cu înregistrarea casei de marcat.
Vasile Armenean și Alexandru Scheul, patronii firmelor Betty Ice Su­ceava și Killer Horodnic, sunt doi patroni cu personalitate, care împreună oferă locuri de muncă la peste 1.300 de români. Joviali și plini de energie, cei doi se laudă că prietenia lor se bazează și pe o pasiune comună: amândoi sunt pi­loți de avioane, amândoi folosesc apa­ra­tele de zbor nu doar pentru distracție, ci și pentru o folosință mai prozaică – să ajungă cât mai repede în localitățile unde și-au întins afacerile, din țară și din străinătate. Este vorba de mii de puncte de lucru, sucursale, fi­liale etc., pe care cei doi suceveni – Vasile Armenean și Alexandru Scheul – le-au dezvoltat prin România și mai prin toată Europa, zeci de mii de structuri comerciale care oferă spre vânzare înghețata Betty Ice de la Suceava și mezelurile Killer de la Horodnic.
 Inghețata Betty, de la primele chioșcuri de acum două decenii la renumele internațional de azi 
Vasile Armenean, scump și concentrat la vorbă, ne-a descris în câteva cu­vinte modul în care a ajuns în Austria. Du­pă câteva încercări eșuate, înainte de 1989, a lucrat acolo în domeniul care îi va defini ulterior destinul, iar în 1990 a decis să se întoarcă acasă pentru că avea iluzia că în România toate problemele s-au rezolvat. A constatat rapid că nu es­te așa. Dar nici nu a vrut să se în­toar­că în Austria, să se facă de râs. Astfel, a început din partea de jos a mediului de afaceri, cu câteva chioșcuri de înghețată în municipiul Suceava. A înființat o fir­mă, Betty, care să poarte numele primei sale fetițe. Cu un împrumut luat în Austria (Vasile Armenean este și cetă­țean  austriac, n.r.), și-a dezvoltat afa­ce­rea cu înghețată din România și a avut o ambiție formidabilă – când a redenumit firma Betty Ice și a înscris-o la Re­gistrul Comerțului, a ținut ca din lunga listă de potențiale obiecte de activitate, mii la număr, să fie radiate toate, cu ex­cepția aceleia care denumește obiectul de activitate real – producător de în­ghe­țată. O decizie greu de înțeles de func­ționarii statului, care îi sugerau că poa­te, la aceiași bani, să pună nenu­mărate activități pe listă. Vasile Arme­nean a rămas încăpățânat și ca atare Betty Ice poate produce doar înghețată, nimic altceva. Se vede că Vasile Arme­nean a știut el ce a știut, fiindcă acum are, pe lângă fabrica de la Suceava, sute de puncte de lucru în țară și în străi­nătate, cu peste 1.000 de angajați, fiind în mod cert cel mai important angajator din țară în domeniul producției de înghe­țată. La București, Betty Ice are peste 150 de angajați în divizia proprie, are zeci de angajați în alte zeci de principale orașe din țară, dar și în străi­nă­tate, în Austria – țara de unde Vasile Arme­nean a “furat meserie” -, în Ger­ma­nia, Franța, Elveția, Spania, Portu­galia, Grecia, Bulgaria, Turcia, Marea Britanie și chiar în patria “gelateriei”, Italia, unde produsele Betty Ice sunt preferate de comunitățile de români, dar și de italienii din Peninsulă.
Vasile Armenean nu este un om lung la vorbă, dacă nu știi cum să îl stâr­nești. Afacerea sa merge bine spre foar­te bine, familia este integrată în dezvoltarea firmei, a avut și are în conti­nuare specialiști cu care lucrează pentru a diversifica produsele și a dezvolta pres­tigiul fabricii de înghețată pe care a construit-o la Suceava. A avut și pro­bleme la început, când încă nu con­știen­­tizase faptul că în România jumă­tate de an este iarnă și, ca atare, vân­zarea de înghețată putea deveni nesemnificativă. Etapizând și diversificând producția și extinzând vânzarea spre zone mai puțin reci, afacerea s-a stabilizat, iar acum merge șnur.
La fel merg și avioanele lui Vasile Armenean, unul cu două și altul cu patru locuri, pe care el singur le pilo­tează, având brevet.
Acesta reprezintă de altfel unul dintre punctele comune în această paralelă propusă de ziarul “Obiectiv” cu un alt om de afaceri sucevean, la fel de apreciat nu doar de sutele de angajați pe care îi coordonează, ci și de consumatorii produselor firmei pe care o pa­tronează.
Killer Horodnic – cum a ajuns porecla unui măcelar neamț nume de firmă de primă mână
Alexandru Scheul a înființat la mij­locul anilor ’90 o carmangerie la Ho­rod­nic. A început greu – cu câteva săptămâni înainte de decembrie 1989, a încercat și el să facă pasul care lui Vasile Armenean i-a reușit, să fugă din România. A ales varianta mai puțin fe­ricită – prin Ungaria (Vasile Armenean reu­șise să plece din România comunistă prin Iugoslavia, n.r.). Ale­xandru Scheul a fost prins rapid, a stat o perioadă în lagăr, a mai în­casat câteva “corecții” de la grăniceri și a fost trimis acasă. In­deajuns de voluntar, tânărul pe atunci Alexandru Scheul, maistru mecanic la un combinat din Galați, a vrut să își pe­treacă zilele libere din timpul perioadei de iarnă la un hotel din Predeal. A aflat de la recepționere că nu sunt locuri libere pentru solicitanții de rangul său. După câteva minute a venit și explicația: din mașini negre și cu geamuri fumurii au coborât câțiva înalți demnitari care, primiți fiind cu titulatura de “tovarăși”, au fost imediat cazați, cetă­țenii de rând ai României comuniste de la acea vreme rămânând cu buza um­fla­tă și cu geamantanele pline de lenjerie și mici obiecte de toaletă la poarta hotelului. Acolo însă l-a prins revoluția pe Alexandru Scheul, care a tras concluziile cele bune.
Intors acasă, cu nevastă și copii, și-a dat seama că trebuie să înceapă de un­deva. Avea o soră care lucra în Germa­nia și care în fiecare săptămână cum­păra carnea și mezelurile necesare me­sei de familie de la un neamț bătrân, care avea o carmangerie pe strada unde ea locuia. In glumă, toți clienții îi spu­neau bătrânului măcelar, cu “proverbialul” umor german, “Killer”.
Pentru că la acea vreme nimeni nu mai cumpăra în județul nostru de la gospodari animale pentru carne, CAP-urile erau desființate, IAS-urile erau în drum direct către faliment, Alexandru Scheul a întrevăzut o bună oportunitate pentru a construi o afacere chiar în zo­na natală. Si-a vândut garsoniera și motocicleta, o Yawa la care ținea ca la ochii din cap. Sora lui l-a ajutat cu un înprumut de câteva zeci de mii de mărci obținut de la o bancă din Germania și în acest fel cel care urma să devină unul dintre cei mai importanți producători de mezeluri din Suceava și mai apoi din România și-a început afacerea. Pentru că la vremea când dorea să își înre­gistreze firma toți investitorii “nu mai puteau de Bucovina”, și-a adus aminte de mezelarul neamț poreclit “Killer”. Decedase între timp, dar în memoria lui a decis ca numele proaspetei sale firme să transforme porecla bătrânului neamț în renume.
Peste 250 de oameni lucrează acum pentru fabrica de mezeluri și preparate din carne “Killer” din Horodnic. Mii de magazine, din județ, din România și din alte țări ale Europei, oferă acum spre vânzare produse marca “Killer”.
Alexandru Scheul nu se plânge de fiscalitatea românească, la fel cum nu o face nici prietenul său, Vasile Arme­nean. Are însă un dinte lung și ascuțit împotriva slujbașilor la instituții de stat cu atribuții de control care uită de fie­care dată când pătrund în incinta unei firme că intră într-un spațiu privat și trebuie să se comporte ca atare. Cel puțin să se legitimeze și să aștepte ca legitimația fluturată pe sub ochii unor angajați nu întotdeauna cu vigilența la îndemână să fie certificată. Pe de altă parte, Alexandru Scheul a rememorat, cu titlu de informare, faptul că a dus aproape singur o luptă cu structura ANAF, când lucrătorii acesteia s-au nă­pustit, în baza unor prevederi neîn­deajuns de inteligente, peste magazinele unor agenți economici, punându-le lacăt pe ușă fiindcă aveau câțiva lei în plus sau în minus față de sumele înre­gistrate de casele de marcat. Datorită unui patron precum Alexandru Scheul, care a declanșat o campanie la nivel național, beneficiind de un larg sprijin mass-media, inclusiv din partea cotidianului “Obiectiv de Suceava”, acele prevederi ridicole au fost rapid radiate din normativele ANAF.
Armenean și Scheul, prezențe curente în spațiul aerian sucevean
Cum am arătat deja, Vasile Ar­menean și Alexandru Scheul sunt prieteni și au o pasiune comună: amândoi sunt piloți de avioane și le place să zboare. Vasile Armenean are două avioane, Alexandru Scheul unul singur. Patronul de la Killer are însă 60 de motociclete pe care vrea să le reabi­li­teze și să înființeze un muzeu pentru acestea, în memoria defunctei motociclete Jawa vândută acum un sfert de secol pentru 1.200 de lei, la pachet cu garsoniera din Rădăuți, punct de plecare pentru afacerea care astăzi își arată roadele. Vasile Armenean are un parc auto de câteva sute de mașini, unele mai spectaculoase ca altele. Si unul și celălalt au declarat că 90% din profitul obținut din afacerile pe care le gestionează este reinvestit, familiile lor sunt implicate în afaceri, nu se dau în lături de la acțiuni umanitare și nu au obiceiul să nu răspundă la ”Bună ziua”. (Neculai ROSCA)