Saturday , May 18 2024

Ambasadorul Elveției, așteptat în vizită oficială la Suceava

Ambasadorul Elveției, Excelența Sa Arthur Mattli, va fi prezent la Suceava pe 7 mai. „Pe 7 mai vom încheia proiectul elvețian și vom avea onoarea să îl avem alături de noi pe Excelența Sa Arthur Mattli, ambasadorul Elveției. De asemenea, vor fi alături de noi și reprezentanți ai Guvernului României care s-au ocupat de implementarea fondurilor elvețiene”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a precizat că vizita are loc în contextul finalizării proiectelor pe fonduri elvețiene.  Edilul Sucevei a explicat că din economiile făcute la cele două proiecte mari pe fonduri elvețiene s-au putut face și alte investiții. „Pe 19 aprilie ar trebui să vină cele 5 autobuze electrice pe care le-am achiziționat din economii la acest proiect elvețian. De asemenea, suntem în perioada de introducere a iluminatului în școli, finanțare provenită din economiile la proiectul mare de iluminat public. Este un exemplu de bună practică. Evenimentul este unul de închidere și de promovare a rezultatelor proiectului. Este o mare onoare pentru noi, mai ales dacă vine ambasadorul Elveției, care sper să constate că banii elvețieni, respectiv peste 9 milioane de franci elvețieni, i-am cheltuit corespunzător și au adus un plus orașului”, a explicat primarul Ion Lungu. (D.P.)

 

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …