Friday , April 26 2024

20,5% din creditele sucevenilor sunt restante

Faţă de începutul anului, ponderea restanţelor în total credite a crescut cu 1,5 procente, valoarea lor fiind în creştere cu 45 milioane de lei.  Suceava este pe locul doi după Sălaj ca pondere a restanţelor în total credite, pe locul 8 ca volum al restanţelor în lei şi pe locul 16 la cele în valută. Cât priveşte depozitele sucevenilor în lei şi valută, acestea nu au evoluat semnificativ în acest an, păstrând Suceava în pluton, în clasamentele naţionale

In primele cinci luni ale anului, valoarea totală a creditelor restante ale clienţilor bancari din judeţul nostru a crescut cu 45 de milioane de lei, de la 604 la 649 milioane de lei. A crescut în acelaşi interval cu 1,5 procente, de la 18,96 la 20,54% ponderea creditelor restante în totalul împrumuturilor acordate. Aceste cifre vizând comportamentul bancar al sucevenilor sunt de altfel în continuă evoluţie negativă, de la un an la altul.
La începutul anului arătam că, conform datelor furnizate de Banca Naţională a României, valoarea creditelor restante ale debitorilor bancari a fost, la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut de 604 milioane de lei, ceea ce înseamnă 18,96% din totalul împrumuturilor acordate. Reprezentanţii BNR consideră şi acum, ca şi în urmă cu jumătate de an că ponderea creditelor restante în total împrumuturi a cunoscut o evoluţie accelerată anul trecut şi în prima parte a acestui an (de la 16,6% la începutul lui 2012 la 20,54% după primele cinci luni ale lui 2013, în corelaţie cu evoluţia reală a economiei locale, prelungirea recesiunii şi implicit cu rata şomajului, care, este în continuare peste media naţională. O altă posibilă cauză a creşterii volumului restanţelor poate fi pusă şi pe seama populaţiei şi a agenţilor economici care au beneficiat de restructurarea creditelor dar nu şi-au revenit din punct de vedere financiar iar acum măresc numărul restanţierilor. Se apreciază că recesiunea prelungită nu le-a permis acestora să-şi revină din punct de vedere financiar şi să reia plăţile. O altă explicaţie pentru rata mare şi în creştere a restanţelor este stagnarea creditării.
Ca procent al valorii totale a creditelor restante, cu 20,54 % în total credite acordate, judeţul nostru se plasează în continuare pe locul doi la nivel naţional, după Sălaj, unde ponderea a fost la sfârşitul lunii mai a.c. de 25,4% în creştere şi mai mare decât în Suceava, cu aproape trei procente (de la 22,5%, la începutul anului).
In tabelele alăturate prezentăm un clasament din care rezultă că, din punct de vedere al volumului total al datoriilor restante, Suceava se plasează, la creditele în lei pe locul 8 la nivel naţional (inclusiv municipiul Bucureşti), 381 milioane de lei iar la creditele în valută, restanţele plasează judeţul nostru, într-un clasament similar pe locul 16 pe ţară.
Suceava este în pluton, ca volum al depozitelor bancare
Aceeaşi statistică realizată de BNR şi postată pe site-ul Băncii Naţionale prezintă si o situaţie a depozitelor pe termen şi a depozitelor rambursabile după notificare, în lei şi valută, acestea însumând în total la sfârşitul lunii mai a acestui an 2.265 de milioane de lei, din care 1.472 milioane în lei şi 789 de milioane de lei în valută. De remarcat că ponderea cea mai importantă a depozitelor atât în lei cât şi în valută o reprezintă cele ale populaţiei – peste 92%, respectiv 2.087 de lei. Agenţii economici suceveni au depozite bancare în valoare totală de 160 milioane, în vreme ce unităţile publice abia dacă au în depozite bancare 16,5 milioane de lei, mai puţin de un procent din totalul depozitelor în lei şi valută. In tabelele alăturate am pregătit şi un clasament la nivel naţional din care rezultă care este poziţia depunătorilor în bănci din judeţul Suceava, atât la depozite în lei cât şi în valută. Putem aprecia că, deşi nu strălucim pe primele locuri ale topurilor, ne aflăm totuşi în primele jumătăţi ale clasamentului în ceea ce priveşte valoarea depozitelor, pe locul 15 – în lei (1476 milioane) şi pe locul 14, în valută (789 milioane) cu precizarea că în ambele topuri primul loc este ocupat de municipiul Bucureşti. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …