Monday , May 20 2024

15 hectare de vegetație uscată au ars la Todirești

Pe cele 15 hectare se aflau 180 de baloți de paie care au luat foc, paguba fiind estimată la circa 10.000 de lei 

pompieri

La data de 19 august 2016, la ora 13.20, prin 112 s-a anunțat faptul că pe raza comunei Todirești a izbucnit un incendiu de vegetație. La fața locului s-au deplasat pompierii suceveni cu o autospecială cu apă și pompierii voluntari din cadrul Primăriei Todirești, care au reușit să stingă incendiul. Suprafața arsă este de aproximativ 15 hectare, focul izbucnind de la un foc nesupravegheat. Nu a existat riscul propagării incendiului la locuințe sau vegetație forestieră și nu au fost victime omenești. Prejudiciul creat a fost estimat la aproximativ 10.000 de lei.
Terenul respectiv îi aparține lui Stefan C., de 32 de ani, din orașul Cajvana și este situat în satul Costâna, comuna Todirești, în zona denumită popular „Liuzano”, iar în prezent nu era cultivat, dar aici se aflau circa 180 de baloți de paie mari, de formă circulară. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere din culpă”. (D.Z.)
 

Vezi si

Meci de Liga V-a întrerupt după o încăierare generală între jucători și spectatori

Cazul meciului dintre Polul Nord Brodina și Unirea Salcea va ajunge miercuri pe masa Comisiei …