Monday , April 29 2024

O racheta e explodat la Tel Aviv

Hamas-ul a anunţat că a trimis o rachetă spre Tel Aviv. Poliţia israeliană susţine că nu există rapoarte privind impactul şi că racheta a aterizat în mare, informează Reuters.

“Hamas nu respectă vizita premierului egiptean în Gaza şi încalcă armistiţiul temporar pe care Israelul a acceptat să îl respecte în timpul acestei vizite”, a anunţat anterior Ofer Gendelman, un purtător de cuvânt al premierului israelian Benjamin Netanyahu.

O sursă din cadrul serviciilor de securitate palestiniene a declarat la rândul său că “avioanele (forţelor) de ocupaţie au bombardat un grup de locuitori din zona Nazila” din nordul Fâşiei Gaza.

Surse medicale palestiniene au anunţat moartea a două persoane în acest atac.

Israelul a acceptat vineri dimineaţa un armistiţiu condiţionat la cererea Egiptului.

Netanyahu “a răspuns favorabil unei cereri egiptene de încetare a focului pe durata vizitei în Gaza, în această dimineaţă, a premierului egiptean, o vizită ce ar trebui să dureze aproximativ trei ore”, a declarat pentru AFP un oficial de rang înalt israelian, sub acoperirea anonimatului, înainte de sosirea lui Qandil în Gaza.

El a precizat că “forţele israeliene vor înceta focul cu condiţia să nu existe tiruri ostile din Gaza înspre Israel în această perioadă”.

Această decizie a premierului Benjamin Netanyahu, în plină campanie electorală, are loc în a treia zi a operaţiunii “Pilon de Apărare” declanşate miercuri după-amiază o dată cu asasinarea, în Gaza, a lui Ahmad Jaabari, liderul militar al mişcării islamiste Hamas, aflată la putere în teritoriul palestinian.

Vezi si

Iohannis pierde un potențial aliat. Turcia îl susține pe olandezul Mark Rutte la șefia NATO

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de …