Thursday , May 9 2024

Mohamed ElBaradei le-a prezentat occidentalilor scenarii posibile după înlăturarea lui Mubarak

Mohamed ElBaradei (foto: telegraph.co.uk)

Opozantul egiptean Mohamed ElBaradei le-a prezentat diplomaţilor occidentali mai multe scenarii pentru perioada de “după Mubarak”, a anunţat marţi o sursă politică egipteană.

Discuţii în acest sens au avut loc prin telefon cu ambasadoarea Statelor Unite şi ambasadorul Marii Britanii, a declarat pentru AFP această sursă, sub acoperirea anonimatului.

Washingtonul a confirmat că ambasadoarea sa, Margaret Scobey, a avut discuţii cu ElBaradei, care susţine manifestaţiile masive ostile preşedintelui Hosni Mubarak, ce durează din 25 ianuarie.

ElBaradei propune ca vicepreşedintelui Omar Suleiman, numit sâmbătă, să i se încredinţeze misiunea de a asigura preşedinţia interimară. Această perioadă de tranziţie ar permite dizolvarea celor două Camere ale Parlamentului şi revizuirea Constituţiei în vederea organizării de alegeri legislative şi prezidenţiale.

Într-un alt scenariu, ElBaradei propune constituirea unui consiliu prezidenţial format din trei personalităţi, un militar şi doi civili, pentru a gestiona tranziţia după înlăturarea lui Mubarak.

Vezi si

Ziua Europei, în umbra alegerilor. ”Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine”

La 9 mai, calendarul marchează Ziua Europei, ce comemorează Declarația Schuman din 1950. Planul istoric …