Saturday , April 27 2024

Fidel Castro stia ca JFK urma sa fie ucis

Un fost agent CIA, iesit la pensie, va lansa o carte in care afirma ca Fidel Castro stia ca presedintele John F. Kennedy urma sa fie asasinat pe 22 noiembrie 1963.

Brian Latell a fost angajat al CIA in anii 1960 pe post de analist al afacerilor SUA in relatia cu Cuba si, ulterior, a devenit sef al filialei CIA pentru America Latina. El sustine ca este sigur de faptul ca Fidel Castro stia, cel putin, ca atacul urma sa se produca.

In dimineata zilei de 22 noiembrie 1963, cand Kennedy a fost ucis, Castro le-a ordonat ofiterilor de securitate din Havana sa nu mai monitorizeze comunicatiile banale ale CIA si sa se concentreze, in schimb, asupra “oricarui detaliu, oricat de mic, care provine din Texas”. Patru ore mai tarziu, pe undele radio a venit stirea ca presedintele american a fost omorat. Cel putin asa sustine Brian Latell in cartea sa care va fi lansata in aprilie “Secretele lui Castro – CIA si Masinaria de Informatii a Cubei”.

Fostul agent CIA mai spune, de asemenea, ca presedintele Castro stia ca Oswald, caruia i se refuzase cererea de acordare a vizei pentru Cuba, la ambasada din Mexic, le-ar fi spus celor din consulat ca este gata sa il omoare pe Kennedy pentru a dovedi ca este un comunist convins. “Fidel stia de intentiile lui Oswald si nu a facut nimic pentru a opri acest lucru”, mai scrie Latell in cartea sa, citat de Daily Mail.

Intr-un interviu publicat de The Miami Herald, Latell, care este acum profesor conferentiar la Universitatea din Miami, spune ca a descoperit aceste informatii in discutiile pe care le-a avut cu fosti agenti de informatii din Cuba, care se afla in documente declasificate ale guvernului SUA. “Nu spun ca Fidel a ordonat crima si ca Oswald se afla sub comanda lui. Este posibil sa fi fost, insa nu am dovezi pentru acest lucru. Insa tot ce am scris in carte este sustinut de documente. A vrut Castro sa-l vada mort pe Kennedy? Da. El se temea de Kennedy si stia ca JFK il vaneaza. In mintea sa, probabil Castro avea impresia ca este in legitima aparare.”

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …