Wednesday , April 24 2024

„Mi-a făcut plăcere să le ascult țipetele. Îmi pare rău că nu i-am omorât pe toți de pe listă” – mărturia copilului criminal din Belgrad 

”Mi-a făcut plăcere să le ascult țipetele. Îmi pare rău că nu i-am ucis pe toți elevii de pe listă”, este declarația șocantă făcută de elevul care a comis masacrul dintr-o şcoală din capitala Serbiei. Băiatul a făcut aceste mărturisiri într-o conversație la care au asistat angajații Centrului de Asistență Socială (CZSR), potrivit cotidianului Kurir.

Elevul de clasa a VII-a a Școlii Elementare „Vladislav Ribnikar” din Vračar, Belgrad, a intrat în unitatea de învățământ miercuri la ora 8:40 înarmat cu două pistoale și cocktail-uri Molotov. El l-a ucis pe Dragan Vlahović, paznicul școlii, și opt elevi, șapte fete și un băiat, și a rănit alți șase copii, precum și pe profesoara de istorie. Apoi, el însuși a sunat la Poliție, a spus cum îl cheamă, a povestit ce a făcut și i-a rugat pe polițiști să vină să-l ia. „Sunt psihopat, a trebuit să mă calmez”, a spus el.

Potrivit unei surse, în timp ce băiatul vorbea, fără nicio urmă de remuşcare sau empatie pentru victime, despre modul în care a pregătit crima cu mult timp înainte, angajații CZSR nu și-au putut ascunde uimirea. ”Mi-a făcut plăcere să le ascult țipetele. Îmi pare rău că nu i-am omorât pe toți cei de pe listă, dar când am ieșit în curte să schimb cartușul, mi-a căzut rucsacul cu cocktail-uri Molotov. Apoi am intrat în panică și mi-am dat seama că cel mai bun lucru pe care pot să îl fac este să sun la poliție. Am pus pistolul jos și am sunat”, ar fi descris băiatul masacrul.

Băiatul a recunoscut că a urmărit des filme polițiste, seriale, dar și documentare despre crime în masă, chiar și despre cele din școli. A fost obsedat de documentarul „American Tragedy”, care arată cum suferă mamele victimelor, dar și cum suferă mama ucigașului din cauza a ceea ce a făcut copilul ei.

El a vizionat acel documentar de mai multe ori și a identificat-o pe mama criminalului cu propria sa mamă, spun sursele Kurir. ”A asemănat-o pe mama ucigașului din filmul documentar cu mama lui, pentru că credea că nu empatizează cu problemele lui. De fapt, el a vrut ca mamele prietenilor săi uciși să sufere, dar și mama lui. El a văzut acea suferință, precum și strigătele copiilor înspăimântați și răniți, ca pe un fel de compensare pentru durerea sa psihică”, au mai spus sursele citate.

Potrivit acestora, băiatul suferea pentru că se simțea respins de societate. ”El nu a fost o victimă a violenței fizice și întrebarea este dacă a fost victima unei alte forme de violență. Avea sentimentul că ceilalți copiii de la școală nu vor să stea cu el, iar mama lui nu și-a dat seama și nu a înțeles asta”, mai spun sursele, care adaugă că băiatul a tras între cinci și opt focuri de armă în fiecare dintre victimele sale. Nu a împușcat la întâmplare, a împușcat țintit pentru a ucide. În timpul anchetei, în școală au fost găsite în total 57 de cartușe și șase gloanțe, potrivit sursei.

Vezi si

Senatul american a aprobat ajutorul pentru Ucraina și Israel 

Senatul american a aprobat cu o majoritate covârșitoare ajutorul pentru Ucraina și Israel, trimițându-l pe …