Wednesday , May 1 2024

Complotul din Bolivia în care a fost ucis un român, pus la îndoială de o înregistrare video

O înregistrare video difuzată în Bolivia a intensificat îndoielile privind autenticitatea unui presupus complot din 2009 împotriva preşedintelui Evo Morales, care s-a soldat cu uciderea a trei “mercenari”, între care şi un român, şi a dus la inculparea unor personalităţi din opoziţie.

Înregistrarea video, difuzată vineri de postul privat de televiziune Cadena A, prezintă un martor-cheie în anchetă, Ignacio Villa Vargas, în timp ce primea 31.500 de dolari de la un interlocutor neidentificat, pentru a părăsi Bolivia definitiv.

La 16 aprilie 2009, Eduardo Rozsa Flores, cu cetăţenie ungaro-croato-boliviană, Michael Dwyer, cetăţean irlandez, şi Arpad Magyarosi, cu cetăţenie româno-ungară, au fost împuşcaţi mortal de poliţie într-un hotel din Santa Cruz. Aceştia erau suspectaţi că ar fi complotat în vederea uciderii preşedintelui bolivian, Evo Morales.

Versiunea oficială, conform căreia aceştia au fost ucişi în urma unui schimb de focuri, a fost pusă la îndoială în special de organizaţiile neguvernamentale. Doi “complici” au fost arestaţi şi sunt în continuare în detenţie.

În prezent, 39 de persoane sunt inculpate oficial în legătură cu acest dosar, dintre care 13 sunt în arest preventiv, iar 18 sunt date în urmărire, inclusiv Villa. Majoritatea sunt apropiate mediilor opoziţiei conservatoare din Santa Cruz, capitala economică a ţării. Mărturiile lui Villa au fost cruciale în inculpările iniţiale.

Teoria complotului a fost pusă la îndoială şi de cancelariile străine. O notă diplomatică publicată în decembrie de WikiLeaks arată că ambasada SUA avea îndoieli privind autenticitatea unui presupus complot împotriva preşedintelui bolivian, Evo Morales, considerându-l un pretext pentru arestări în rândul opoziţiei.

În opinia mediilor de opoziţie, complotul ar fi fost regizat sau cel puţin manipulat de stat, pentru a justifica ulterior măsuri împotriva opoziţiei.

Înregistrarea video, de provenienţă “anonimă” potrivit postului de televiziune, pare să acrediteze această ipoteză, cu un martor-cheie, Villa, care poate fi recunoscut clar şi care este plătit de un necunoscut pentru a dispărea. Mai multe instituţii de presă susţin că au recunoscut vocea unui fost oficial din serviciile de informaţii boliviene.

Morales, care a subliniat că nu crede că un oficial este implicat în acest caz, a afirmat că înregistrarea video “trebuie să facă obiectul unei anchete”. Citat duminică de agenţia oficială ABI, el a afirmat că oricum “a fost un grup de străini şi de bolivieni, mai ales din Santa Cruz, care viza sciziunea” ţării.

Vezi si

Trupele ruse avansează la nord-vest de Avdiivka, în timp ce civilii ucraineni fug

Armata ucraineană, confruntată cu superioritatea trupelor ruse în materie de trupe şi armament, încearcă să …