Monday , April 29 2024

Moody’s a retrogradat calificativele băncilor franceze Societe Generale, BNP şi Credit Agricole

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a retrogradat, vineri, ratingurile băncilor franceze Societe Generale, BNP Paribas şi Credit Agricole, din cauza problemelor de finanţare şi a deteriorării situaţiei economice în contextul crizei din Europa, transmite Bloomberg.

Calificativele pentru credite pe termen lung au fost coborâte cu o treaptă, la “Aa3”, iar cel al Societe Generale la “A1”. Moody’s a revuizuit în scădere şi calificativele individuale ale celor trei bănci.

“Condiţiile de lichiditate şi finanţare s-au deteriorat semnificativ. Probabilitatea ca băncile să se confrunte cu noi presiuni în privinţa finaţării a crescut, odată cu înrăutăţirea crizei datoriilor din Europa”, potrivit comunicatului Moody’s.

Cele trei bănci îşi menţin în continuare o “probabilitate ridicată” de sprijin din partea statului în caz că ar avea nevoie de sprijin, a adăugat agenţia.

Retrogradarea instituţiilor de credit survine unei analize începute în iunie şi extinse până în septembrie, când Moody’s a redus ratingurile pentru împrumuturi pe termen lung ale Credit Agricole şi Societe Generale, în timp ce a menţinut calificativul BNP Paribas.

Standard & Poor’s a pus sub supraveghere ratingurile băncilor europene, inclusiv BNP Paribas, Societe Generale, Groupe BPCE şi Credit Agricole, pentru o posibilă retrogradare miercuri, odată cu plasarea sub supraveghere a calificativelor suverane pentru 15 ţări din zona euro.

Temerile legate de lichiditatea băncilor franceze s-au intensificat, din cauza accesului tot mai dificil la finanţări de la fondurile monetare americane. Cele mai mari opt fonduri americane active pe piaţa monetară au redus plasamentele la băncile franceze cu 68% în noiembrie, de la 11,7 miliarde de dolari la 5,56 miliarde de dolari, şi au ales să facă afaceri cu instituţii de credit din Elveţia, Canada sau Japonia. Cele opt fonduri au redus împrumuturile către băncile franceze cu 76,8 miliarde de dolari în ultimele 12 luni.

Societe Generale controlează în România grupul BRD.

Vezi si

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024

Arieratele bugetului general consolidat crescut cu 21,8%, în martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la …