Dinamo, salvata de la retrogradare. Liga I, cu 16 echipe

06 august 2020, 9:28

Federaţia Română de Fotbal a convocat pentru această dimineaţă, de la ora 10:00, o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, în care principalul punct pe ordinea de zi a fost decizia legată de sistemul competiţional din Liga 1.

Prin decizia de astăzi, echipele de pe locurile 12 şi 13 (adică 6 şi 7 în play-out) scapă de retrogradare, iar ultima clasată, Chindia, va disputa barajul de menţinere / promovare în Liga 1 cu Mioveni, pe 9 şi 12 august. Cele două partide vor putea fi urmărite pe Digi Sport 1.

După adresa primită de la LPF, miercuri, în care 13 cluburi (mai puţin Botoşani) au anunţat că sunt de acord cu trecerea de la sistemul cu 14 echipe la cel cu 16, federaţia a convocat de urgenţă şedinţa CEx-ului, singurul for care a fost în drept să adopte o astfel de hotărâre.

Modificarea sistemului la Liga 1 a fost prezentată în ultima şedinţă de CEx, dar nu s-a supus la vot pentru că nu exista o solicitare din partea Ligii. Intenţia federalilor era ca modificarea să aibă loc după următorul sezon, adică din 2021-2022, dar problemele cauzate de pandemia de coronavirus au grăbit lucrurile.

digisport.ro

reportersite