Tuesday , July 5 2022
Breaking News

HotNews. Ministerul Energiei recunoaște: Importuri de energie mai mari. Ar putea fi creșteri de prețuri la electricitate, care se vor vedea în toată economia

​Furnizorii de energie ar putea să se îndrepte spre importuri, iar prețul electricității furnizate în industrie ar putea crește, ceea ce ar duce la scumpiri în lanț, în întreaga economie. Acestea sunt efecte ale controversatei OUG 114 și ale metodologiilor elaborate în baza acesteia de către reglementatorul din energiei. Interesant este că aceste concluzii aparțin Ministerului Energiei, unul dintre semnatarii OUG 114, și au fost transmise la solicitarea unui deputat PSD.

Mai exact, este un răspuns al Ministerului Energiei, transmis pe 21 martie, la o întrebare a deputatului PSD Ioan Dîrzu despre prețurile la energie.

HotNews.ro a arătat în mai multe rânduri că măsurile populiste prin care autoritățile forțează prețuri la energie mai mici pentru consumatorii casnici, concomitent cu impunerea unor taxe mai mari pentru operatori, se vor reflecta în scumpiri în întreaga economie. În final, cei care vor avea cel mai mult de suferit sunt persoanele cu venituri mici. Practic, vor crește prețurile pe piața liberă. Însă aceste scumpiri se vor vedea și în prețurile altor produse. Producătorii de pâine, de exemplu, vor fi nevoiți plătească facturi mai mari la energie. Pentru a rezista pe piața, acei fabricanți vor scumpi produsele de panificație. La fel și în cazul altor mărfuri.

Până acum, Ministerul Energiei nu a recunoscut public aceste efecte, însă pare conștient de ele având în vedere documentul transmis deputatului PSD. Un lucru important de menționat este și că acest minister este condus de ALDE.

Ministerul energiei: “Într-o piață liberă, concurențială, în mod normal, prețul energiei electrice este stabilit în funcție de cerere și ofertă.
În România, în conformitate cu prevederile art.61 din OUG 114/2018, începând cu 1 martie 2019, ANRE a stabilit tarifele reglementate de energie electrică aprobate pentru clienții finali casnici. Tarifele reglementate au fost stabilite în urma analizei datelor și informațiilor transmise de furnizorii de ultimă instanță, cu respectarea prevederilor Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate și a prețurilor aplicate de furnizorii de ultimă instanță clienților finali aprobate prin Ordinul ANRE 11/2019. Conform comunicatului ANRE, tarifele reglementate nu se modifică față de cele care sunt, în prezent, în vigoare.

Această prevedere trebuie coroborată însă cu faptul că anumiți producători, respectiv cei cu costurile cele mai mici, sunt obligați să livreze furnizorilor de ultimă instanță, energia electrică necesară asigurării consumului clienților casnici pentru care se aplică tarife reglementate. Metodologia elaborată de ANRE tratează în mod diferențiat producătorii de energie electrică, obligând producătorii cu costurile cele mai scăzute, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, să furnizeze 65% din cantitatea de energie electrică pentru respectivii consumatori la un anumit preț și, mai ales, stabilindu-le acestora un profit reglementat de 5%.

În opinia noastră, lipsa energiei electrice produsă de cei doi operatori pe piața concurențială ar putea conduce la o creștere a prețurilor de energie pe piețele angro și de retail și ar putea avea drept consecință următoarele:

– furnizorii se vor putea îndrepta către importul de energie electrică mai ieftin din regiune, iar importul de energie electrică ar putea deveni din ce în ce mai mare, în cazul în care energia electrică din import va fi mai ieftină decât cea produsă în țară, afectând astfel mai ales energia produsă pe bază de cărbune
-creșterea prețurilor de energie electrică pe piețele angro și de retail, cauzată de lipsa energiei ieftine furnizată de Hidroelectrica și Nuclearelectrica, se va resimți în prețul tuturor celorlalte produse, consumatorii industriali transferând aceste costuri către clienți- casnici sau non-casnici.
-nu în ultimul rând, această abordare poate afecta dezvoltarea unei piețe interne competitive și funcționale, care dorește să se integreze în piața internă a UE.

În opinia noastră, considerăm că protecția consumatorilor casnici trebuie făcută țintit doar către clienții vulnerabili și nu către toți consumatorii casnici, în contextul unei piețe de energie liberă și funcțională”.

Reamintim că OUG 114 prevede prețuri reglementate pentru consumatorii casnici la energia electrică, chiar dacă piața era deja liberalizată. În baza acestei prevederi, ANRE obligă producătorii să vândă către consumatorii casnici la prețuri reglementate, astfel încât profitul să nu depășească 5%. Cei mai afectați producători ar putea fi companiile de stat Hidroelectrica și Nuclearelectrica, care ar putea fi obligate să vândă până în 65% din producție la preț mic. Precizăm că Reglementatorul din energie (ANRE) este o instituție complet politizată, controlată de PSD, deși, conform directivelor europene, ar trebui să fie independentă.
De ce vor crește prețurile la alte produse și servicii? HotNews explica: Hidroelectrica și Nuclearelectrica acoperă aproape jumătate din consumul de energie din România și sunt cei ieftini mari producători. În acest moment, întreaga piață este liberalizată, iar la consumatori, indiferent care ar fi ei, ajunge energie din toate sursele, fie mai ieftine, fie mai scumpe. Practic, un amestec. Dacă cele două vor trebui să livreze 65% din ce produc pe piața reglementată, la preț mic, pe piața liberă vor da doar 35%. Pe piața liberă se va afla tot ce înseamnă economie, de la întreprinderi mici până la mari companii. Pentru acestea va rămâne energia care se produce la costuri mai mari. Energia aceasta scumpă rămasă pentru economie va fi și mai scumpă, pentru că absolut toți operatorii din zona energetică vor fi taxați cu 2% din cifra de afaceri. Energia va fi taxată pe întreg lanțul: producător, transportator, distribuitor și furnizor. Cumva toți aceștia trebuie să supraviețuiască. Dacă nu vor scumpi, vor fi nevoiți să-și declare falimentul. Astfel, facturile pe care le vor plăti în special IMM-urile vor fi mult mai mari decât acum.

Orice creștere de preț la energie se vede mai departe în produsele alimentare, nealimentare și servicii. Un producător de pâine, de exemplu, dacă va fi nevoit să plătească facturi mai mari la energie, nu va putea să supraviețuiască decât scumpind și el mai departe. Pentru alte explicații, citește și Efectele Ordonanței Guvernului Dăncilă privind supra-taxarea mediului de afaceri: Importuri masive și cele mai mari prețuri din regiune la energie.

Vezi si

Absența forței de muncă este o amenințare majoră pentru creșterea economică a României

Potențialul de creștere economică a României este pus sub semnul întrebării de lipsa forței de …