Cele mai stupide momente din afaceri, din acest an, în SUA

reportersite
22 decembrie 2010, 16:21

Dezastrul ecologic din Golful Mexic a adus British Petroleum in cea mai jenanta situatie intr-un top al anului ce se incheie

Modul în care directorul general al BP, Tony Hayward, a gestionat mediatic dezastrul din Golful Mexic sau eşecul telefonului Kin, retras de Microsoft la doar o luna de la lansare, sunt printre cele mai stupide momente din afacerile acestui an din SUA enumerate de revista americană Fortune.

Nimeni nu a avut în 2010 un an mai prost decât directorul BP

Dezastrul ecologic din aprilie cauzat de scurgerile de petrol ale unei platforme din Golful Mexic s-a transformat într-un circ mediatic, amplificat şi de reacţia lui Hayward în faţa presiunilor tot mai mari asupra grupului britanic. „Nimeni nu-şi doreşte mai mult ca mine ca această situaţie să se încheie. Îmi vreau viaţa înapoi”, a declarat şeful BP reporterilor în luna mai. După valul de critici, inclusiv din partea preşedintelui SUA, Barack Obama, Hayward şi-a pierdut postul în iulie, notează Fortune, preluată de CNN.

Gap schimbă logo-ul, după care se răzgândeşte

Retailerul Gap a anunţat la începutul lunii octombrie schimbarea logo-ului, însă, după o reacţie dură a consumatorilor, însoţită de campanii pe reţelele online de socializare, a fost nevoit să revină la vechea imagine şi să ceară scuze clienţilor. Aceasta este o greşeală pe care directorul general Glenn Murphy nu o va uita prea curând, menţionează revista.

Steve Jobs către posesorii de iPhone 4: ” Nu-l ţineţi cum trebuie”

iPhone 4 a fost unul dintre cele mai promovate gadget-uri ale anului. La trei zile de la lansare, pe 24 iunie, Apple vânduse deja 1,7 milioane de unităţi, iar pe 16 iulie atingea pragul de trei milioane. Succesul produsului a fost lovit însă de ceea ce directorul general al companiei, Steve Jobs, a numit „Antennagate”. Totul a început cu un filmuleţ încărcat pe YouTube în care un utilizator arăta cum smartphone-ul pierde semnalul în funcţie de cum este ţinut în mână. La întrebările presei, Jobs a răspuns scurt: „Evitaţi doar să-l ţineţi în acest fel”. Ulterior, şeful Apple a fost nevoit să admită că problema este serioasă şi într-o prezentare realizată într-o conferinţă de presă a inclus un cadru care conţinea o singură propoziţie: „Nu suntem perfecţi”.

Microsoft omoară telefonul Kin

Gigantul IT a lansat Kin în mai, după investiţii de circa un miliard de dolari, dar l-a retras de pe piaţă o lună mai târziu din cauza vânzărilor foarte slabe. Începând din noiembrie, telefonul a reapărut la vânzare, însă la un preţ redus drastic, între 20 de dolari şi 50 de dolari.

HP administrează prost problema directorului general

Fostul director general al Hewlett-Packard (HP), Mark Hurd, a demisionat în august, după ce consiliul de administraţie l-a criticat pentru că a autorizat plata unor compensaţii de 75.000 de dolari către Jodie Fisher, fostă actriţă porno angajată pentru activităţi de marketing. Demisia lui Hurd a lăsat HP cu o problemă serioasă de imagine. Ulterior, Fisher, care l-a acuzat pe Hurd de hărţuire sexuală, ar fi afirmat că acesta o informa despre achiziţiile majore pe care le făcea grupul. În august, mai mulţi acţionari au dat în judecată conducerea HP pentru modul stupid în care a administrat scandalul. Între timp, fostul şef al HP şi-a rezolvat problemele şi s-a angajat la Oracle.

Du-te naibii, Google!

Google a lansat serviciul Buzz în februarie, însă acesta a devenit rapid o sursă de enervare şi a fost abandonat de utilizatori. Imaginea serviciului a fost afectată de semnalarea unor probleme de securitate. Grupul a fost nevoit să încheie amiabil un proces în această privinţă plătind 8,5 milioane de dolari, un preţ destul de mic în comparaţie cu ceea ce părea a fi, la momentul respectiv, o revoltă a utilizatorilor.

Chevrolet: Nu ne mai spuneţi Chevy!

Actorul Chevy Chase poate sta liniştiti acum, notează Fortune. A rămas fără concurenţă în privinţa numelui. Nu este clar de ce o companie ar vrea să renunţe la un brand puternic în SUA. Într-o notă internă din iunie Chevrolet a cerut angajaţilor să nu mai identifice compania cu numele prescurtat. În mod ciudat, în notă se spunea că angajaţii care greşesc şi pronunţă „Chevy” trebuie să plătească 25 de cenţi.

Surorile Kardashian lansează, după care suspendă, Kard-ul de debit

Cea mai recentă afacere a surorilor Kardashian, celebre în SUA, a fost sortită eşecului de la bun început, notează Fortune. Lansarea cardului de debit a fost marcată de o petrecere opulentă în clubul newyorkez Pacha, pe 9 noiembrie. Doua săptămâni mai târziu, procurorul general din Connecticut a cerut printr-o scrisoare soaterea cardului de pe piaţă. Cardul avea un comision lunar de 100 de dolari, o tranzacţie la ATM era taxată cu 1,5 dolari, verificarea soldului costa tot 1,5 dolari, în timp ce înlocuirea în cazul pierderii era taxată cu 10 dolari.

Gura spurcată a şefei Yahoo!

Directorul general al Yahoo!, Carol Bartz, a admis cu greu că grupul se luptă cu stagnarea veniturilor. „Luptă nu este un cuvânt pe care l-aş folosi”, a spus Bartz, în timpul conferinţei „Cele mai Puternice Femei”, organizată de Fortune. Şefa Yahoo! a folosit însă cu lejeritate o serie de alte cuvinte în relaţia cu presa, ca „du-te dracu”, „rahat” sau „nemernic”. Publicitatea negativă a urmat firesc, făcând şi mai grea o slujbă deja dificilă.

Fabrice Tourre, vicepreşedinte la Goldman Sachs, devine mai puţin fabulos

Vicepreşedintele Goldman Sachs, Fabrice Tourre, a ajuns în centrul unui megascandal mediatic după ce grupul financiar a fost acuzat de Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA de fraudă, ea fiind singura persoană menţionată din cadrul băncii. Tourre era foarte mândră după ce anticipase criza creditelor subprime din SUA, care a declanşat criza financiară mondială. „Întreaga şandrama este pe punctual de a se prăbuşi în orice moment. Singurul posibil supravieţuitor, Fabulosul Fab, va rămâne în picioare în mijlocul acestor instrumente financiare complexe, pe care le-a creat fără a înţelege neapărat implicaţiile acestor monstruozităţi”, scria Tourre într-un mail în 2007. Chiar dacă s-a demonstrat că în spatele afacerii s-au aflat alţi bancheri, cazul în justiţie al Fabulosului Fab nu s-a încheiat încă.

Ne pare rău. Am scăpat în presă raportul financiar al Walt Disney

Cineva din interiorul Walt Disney, grup care deţine în portofoliu multe din personajele de desene animate, dar şi parcurile tematice Disney, a intrat în pielea personajului Goofy şi a postat raportul financiar la o adresă destul de evidentă, înainte de publicarea oficială. Un reporter Bloomberg l-a descoperit şi l-a publicat cu 30 de minute înaintea grupului, cauzând o prăbuşire în ultimele momente de tranzacţionare a acţiunilor. Aşa ceva este destul să-l facă şi pe Mickey Mouse să plângă.

NBC îl dă afară pe Conan

Cel mai mare regret din acest an al postului de televiziune NBC este cu siguranţă concedierea lui Conan O’Brien din poziţia de realizator al emisiunii „The Tonight Show”, pentru a face loc revenirii lui Jay Leno, întrucât mutarea acestuia la o altă oră nu a avut rezultate. Reacţiile, inclusiv din partea fanilor, au fost mizerabile pentru conducerea NBC. După ce a ajuns la o înţelegere cu postul de televizune, O’Brien s-a mutat la TBS şi, chiar dacă emisiunea sa nu este considerată prea amuzantă, prezenţa acestuia la TV aduce constant aminte de modul în care a procedat NBC. Şeful NBC, Jeff Zucker, a fost concediat în septembrie.

Falcone: Băieţi, mă întorc imediat cu alea 113 milioane de dolari

Managerul fondului de investiţii Harbringer, Philip Falcone, a făcut o serie de achiziţii interesante în domeniul tehnologiilor 4G anul acesta, dar aceste realizări au fost puse în umbră de retragerea unor grupuri financiare din fond şi de informaţiile că Falcone îşi lichidează anumite plasamente. Mai grav, Falcone a luat 113 milioane de dolari din unul din fondurile pe care le administrează. El a luat banii cu împrumut în 2009, dar acţionarii au aflat doar anul acesta. Exisă informaţii că procuratura şi Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare investighează situaţia.

Aventura Google în lumea televiziunii

Ne pare rău să includem Google de două ori pe listă, dar potrivit unui sondaj realizat pe site-ul Amplicate, 55% din repondenţi urăsc Google TV, notează Fortune. Semnalul nu este bun pentru Google, care a lansat postul în octombrie. Majoritatea comentariilor care au urmat au fost destul de dure. Pe lângă interfaţa greoaie, marile reţele de televiziune din SUA au blocat accesul Google TV la preluarea de programe.

Şefa unei companii din SUA candidează la Senat, dar nu are habar de salariul minim

Linda MacMahon, co-director din 1980 al companiei World Wrestling Entertainment, a candidat fără succes pentru un mandat în Senatul SUA la alegerile din octombrie. În timpul unei discuţii cu presa, aceasta a admis că nu cunoaşte cât este salariul minim la nivelul statului şi nici dacă cineva din propria companie primeşte cea mai mică remuneraţie posibilă. Lecţia: Cunoaşte-ţi afacerea, dar şi legile statului pe care vrei să-l reprezinţi.

John Kinnucan îşi bate joc de FBI

Probabil că puţine persoane au auzit de John Kinnucan, care oferă consultanţă financiară prin intermediul firmei Broadband Research. Lumea afacerilor ştie însă despre cine este vorba. În octombrie, FBI i-a cerut lui Kinnucan să poarte microfon la anumite întâlniri pentru a ajuta într-o anchetă privind tranzacţii în baza unor informaţii privilegiate derulate de fonduri de investiţii. Acesta a refuzat, după care a făcut greşeala să trimită un e-mail tuturor clienţilor, în care vorbea de cererea FBI şi îi numea pe agenţii federali „zeloşi”. Între timp, consultantului i s-a impus să-şi suspende activitatea, iar FBI i-a cerut toate dosarele firmei începând din 2008. Revista New York l-a numit „Eroul Wall Street”, însă într-un sondaj pe site-ul Fortune, 75% din participanţi l-au declarat „un ticălos”.

Postul de televiziune TLC mizează pe Sarah Palin…şi pierde

Informaţia că TLC, post TV deţinut de Discovery Networks, va cheltui opt milioane de dolari pentru un documentar în opt episoade despre „Alaska lui Sarah Palin” a produs senzaţie, atât din cauza fascinaţiei americanilor cu autointitulata „Mama Grizzly”, cât şi a costului foarte mare. Show-ul TV a fost ţinta ironiilor la scară largă, iar audienţele au scăzut puternic după debut.

Producătorul de jeanşi Wrangler continuă contractul publicitar cu un jucător de fotbal american implicat într-un scandal sexual

Chiar dacă jucătorul de fotbal american Brett Favre a fost implicat într-un scandal sexual cu o fostă angajată a clubului cu care are contract, producătorul de jeanşi Wrangler a decis să continue un contract publicitar cu acesta, ignorând campania negativă din presă. Valoarea contractului ar fi de numai un milion de dolari, dar prejudiciul de imagine adus companiei este greu de estimat, apreciază Fortune.

Un congresman a primit beneficii din partea mai multor companii

Cel mai longeviv congresman din partea Harlemului în Camera Reprezentanţilor, Charles Rangel, a fost găsit vinovat de 12 nereguli de către comisia pentru etică a camerei inferioare a Congresului. Între acestea, Rangel ar fi solicitat unor companii finanţări pentru o fundaţie care-i poartă numele, folosind chiar documente cu antetul Camerei Reprezentanţilor. În discuţie a apărut şi vila luxoasă a unui oficial din Republica Dominicană, pentru care nu avea plătite impozitele.