Tuesday , April 30 2024

Banca Elveţiei a redus dobânda cheie “aproape de zero”, pentru a opri creşterea francului

Banca Naţională a Elveţiei a redus miercuri intervalul ţintă al dobânzii de politică monetară la “cât mai aproape de zero”, de la 0-0,25%, în încercarea de a opri aprecierea puternică a francului elveţian, asaltat de investitorii care vor să se adăpostească de problemele din Europa şi SUA.

SNP a anunţat că ţinteşte o rată interbancară LIBOR la trei luni “cât se poate de apropiată de zero” şi a arătat că va creşte semnificativ în următoarele zile infuziile de franci în piaţă.

Moneda euro a crescut cu peste 2% după anunţul băncii centrale elveţiene, la 1,1066 franci/euro, după ce a atins anterior un nou minim istoric de 1,0794 franci. Dolarul a crescut de asemenea de la 0,763 franci la 0,7764 franci.

Analiştii avertizează însă că trendul s-ar putea dovedi unul temporar.

“Aceste măsuri vor încetini, în cel mai bun caz, aprecierea francului elveţian, deoarece banii se îndreaptă către franc, şi nu vorbim doar de fluxuri speculative”, comentează un analist american.

Considerat un refugiu sigur faţă de criza datoriilor de stat din zona euro şi problemele economice şi financiar-fiscale ale SUA, francul a crescut din record în record în acest an faţă de euro şi dolar.

SNB este prima bancă centrală care reduce dobânzile de la deteriorarea perspectivelor economice globale, iar aşteptările privind ridicarea dobânzilor de către Banca Centrală Europeană şi Federal Reserve par nerealiste în contextul frânării creşterii.

Companiile elveţiene au cerut băncii centrale şi guvernului să ia măsuri urgente împotriva aprecierii abrupte a francului, dar SNB a fost criticată anterior pentru pierderile masive pe care le-a înregistrat în urma intervenţiilor din 2009 şi 2010 pentru deprecierea monedei.

Francul elveţian a crescut cu 7% faţă de euro numai în iulie, economiştii avertizând că Elveţia s-ar putea îndrepta către o recesiune. Moneda prea puternică a afectat industria elveţiană, datele pe iulie arătând că achiziţiile scad, iar stocurile cresc, situaţie care semnalează reducerea cererii.

SNB a anunţat săptămâna trecută că a înregistrat o pierdere de 9,9 miliarde franci pe rezervele valutare pentru prima jumătate a anului, din cauza aprecierii francului. Preşedintele băncii centrale, Philipp Hildebrand, este tot mai criticat, unii politicieni cerând deja demisia acestuia şi calificându-l drept speculator.

Vezi si

Unde merg românii în minivacanța de 1 mai și Paști?

Pentru minivacanța de 1 mai și Paște, Londra este destinația cea mai populară, iar Milano …