Friday , April 26 2024

Avertismentul sumbru al Băncii Mondiale pentru România şi vecinii săi

Continuarea crizei din zona euro afectează recuperarea modestă în desfăşurare în ţările din Europa emergentă – ce include România – şi Asia Centrală, potrivit Băncii Mondiale (BM), care a avertizat şi asupra unei crize a creditelor în regiune din cauza expunerii faţă de băncile din Vest, transmite Reuters.

“Regiunea va înregistra o încetinire a recuperării, evident din cauză că foarte multe din aceste ţări sunt foarte vulneerabile la perspectivele economice negative din zona euro”, a declarat Philippe Le Houerou, vicepreşedinte al BM pentru Europa şi Asia Centrală, într-o conferinţă organizată la reuniunea anuală a FMI şi BM.

Regiunea include, potrivit organizării BM, 30 de ţări şi se întinde din Polonia şi Balcani, inclusiv România, până în Rusia şi fostele republici sovietice din Asia Centrală. Aceste state au legături comerciale şi financiare puternice cu zona euro.

Creşterea economică în această zonă va încetini de la 5,5% anul trecut la 3,4% în acest an, printre cele mai reduse rate dintre regiunile aflate în dezvoltare, a spus Le Houerou.

“A apărut un tipar, că ţările care vor înregistra cele mai puternice încetiniri în recuperarea economică vor fi cele din Europa de Est şi Balcani”, a afirmat el.

Pentru Turcia, BM anticipează un avans de numai 2,9% în acest an, faţă de 8% anul trecut, în timp ce avansul Ucrainei se va tempera de la 5,2% la 2,5%.

Regiunea se confruntă şi cu riscul unei crize a creditelor, a spus Le Houerou, ca urmare a integrării financiare a acestor ţări cu băncile din unele state cu probleme din zona euro.

“Băncile occidentale se confruntă cu presiuni să scadă creditarea pe pieţele de origine şi pe cele emergente, iar în regiunea Europa şi Asia Centrală există riscul unei crize a creditelor”, a declarat el.
Vicepreşedintele BM a cerut statelor să ia măsuri financiare şi fiscale pentru a asigura creşterea, însă a admis că, în contextul epuizării din anii precedenţi posibilităţile guvernelor de a stimula economia prin cheltuieli bugetare sunt reduse. (realitatea.net)

 

 

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …