Monday , April 29 2024

Suceava

Stiri din Suceava

Lumina Sfântă a fost adusă sâmbătă seara la Suceava

 Lumina Sfântă care a ajuns la Suceava a fost preluată şi de reprezentanţi ai Mitropoliei Cernăuţilor Si în acest an, în sâmbăta dinaintea Paştelui, la Suceava a fost adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim cu un avion care a ajuns mai întâi la Bucureşti de unde a fost distribuită unor …

Mai mult »

O fată de 15 ani, elevă la “Petru Muşat”, s-a spânzurat în a doua zi de Paşti

 Ionela Buhai, din Fântânele, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic Petru Muşat s-a spânzurat într-o debara a casei, pe când mama o aştepta să meargă împreună la cimitirul din satul Stamate, să împartă pomană, conform obiceiului u anchetatorii încă nu au stabilit motivul pentru care fetiţa a decis …

Mai mult »

Liteniul a fost lovit din nou de inundaţii, chiar în Sâmbăta Mare (FOTO)

Din fericire, deluviul nu a fost atât de mare ca în data de 1 Mai, dar a dat peste cap o mare parte din eforturile făcute de autorităţi pentru a îndepărta efectele primei inundaţii u cea de-a doua inundaţie s-a produs la câteva ore după ce sinistraţii din Liteni au …

Mai mult »

Sărbători pline de bătăi cu pari şi lopeţi

In zilele de Paşti mai multe persoane au reclamat la poliţie faptul că au fost lovite cu parul sau cu lopata u un bărbat din Mitocu Dragomirnei s-a ales cu un par în cap după ce şi-a cerut banii cuveniţi de la un consătean u un cioban din Mihoveni s-a …

Mai mult »

Nemţean surprins de poliţişti circulând cu 142 km/h în localitatea Roşiori

In urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii Serviciului Rutier Suceava au fost aplicate 461 de sancţiuni în valoare totală de 95.815 lei, fiind reţinute 28 de permise, iar opt certificate de înmatriculare au fost retrase. Un şofer de 27 de ani din judeţul Neamţ a fost surprins în trafic în …

Mai mult »

Incendiul de la Dornişoara, stins de pompieri după cinci zile

Pompierii suceveni au reuşit să stingă după cinci zile de luptă cu focul, incendiul izbucnit în pădurea din localitatea Dornişoara, comuna Poiana Stampei u peste 650 de pompieri au intervenit la stingerea incendiului care a cuprins aproape 40 de hectare de pădure Vineri, 3 mai a.c., în jurul orei 07.30, …

Mai mult »

Peste 500 de persoane au primit asistenţă medicală în perioada sărbătorilor pascale

550 de persoane au primit asistenţă medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean în numai trei zile u din numărul total al sucevenilor care au ajuns la spital, 139 au necesitat internare u secţiile cu cele mai multe internări au fost Pediatria (18 internări), Chirurgia (16 internări) şi …

Mai mult »

Deputatul sucevean Cezar Cioată iar a demisionat din PPDD

Deputatul Cezar Cioată a transmis Camerei Deputaţilor demisia sa din PPDD, aceasta fiind citită, marţi, în plenul acestui for legislativ, de către preşedintele de şedinţă, Miron Mitrea. Cezar Cioată va activa, în continuare, ca deputat independent, potrivit anunţului citit de Mitrea în plenul Camerei Deputaţilor. La alegerile din decembrie anul …

Mai mult »

Trei morţi şi mulţi răniţi pe şoselele din judeţ, în zilele de Paşti

Un bărbat din Bistriţa care se deplasa în judeţul Suceava să sărbătorească Paştele a fost implicat un accident în urma căruia acesta a murit, iar alte trei persoane s-au ales cu răni grave. Un pieton care se deplasa pe partea carosabilă în Gura Humorului a fost lovit cu maşina de …

Mai mult »

Volkswagen Scirocco Million, primele imagini cu sportivul VW în ediţie limitată

Volkswagen celebrează producția record atinsă de sportivul Scirocco. Cel mai popular coupe al constructorului din Wolfsburg a ajuns la borna cu numărul un milion, iar germanii vor să marcheze cum se cuvine această reușită, potrivit automarket.ro. Motiv pentru care au și anunțat introducerea unei ediții speciale, botezată Scirocco Million și …

Mai mult »