Friday , April 19 2024

Trei morţi şi mulţi răniţi pe şoselele din judeţ, în zilele de Paşti

accidente raniti2

Un bărbat din Bistriţa care se deplasa în judeţul Suceava să sărbătorească Paştele a fost implicat un accident în urma căruia acesta a murit, iar alte trei persoane s-au ales cu răni grave. Un pieton care se deplasa pe partea carosabilă în Gura Humorului a fost lovit cu maşina de un şofer, în urma impactului victima decedând. Un conducător auto de 72 ani din Suceviţa care nu a dat prioritate într-o intersecţie a intrat în coliziune cu o altă maşină, acesta murind la spital din cauza leziunilor suferite

~n preajma Sărbătorilor de Paşti şi în zilele în care a fost sărbătorită ~nvierea în judeţul Suceava au avut loc mai multe accidente rutiere ce au fost soldate cu trei morţi şi mai multe persoane rănite.
Vineri, 3 mai, la ora 13.35, pe strada Calea Transilvaniei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, Daniel Măgureanu, de 31 de ani, din localitate, aflat la volanul unui autoturism Dacia 1310 a oprit pentru a se asigura la pătrunderea pe strada Calea Transilvaniei şi a efectua virajul la dreapta, iar în momentul în care s-a repus în mişcare l-a lovit pe Constantin R., de 81 de ani, din comuna Sadova, care se deplasa pe lângă o bicicletă. Victima a fost transportată la spital unde a fost diagnosticată cu „fractură gamba picior stâng”, necesitând peste 30 de zile de îngrijiri medicale. Atât şoferul cât şi victima au fost testate cu aparatul alcooltest rezultatele fiind zero, după care li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot vineri, la ora 15.18, pe DN 2E, pe raza comunei Cornu Luncii, Petru Avădanei, de 53 ani, din municipiul Bistriţa, în timp ce conducea maşina Rover, s-a angajat în depăşirea autoutilitarei Mercedes condusă de Andrei Crăciunescu, de 19 ani, din comuna Slatina, moment în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în şanţul din stânga, având în vedere direcţia de mers, unde s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto Petru Avădanei precum şi vătămarea corporală a pasagerilor Vasile Avădanei, de 55 de ani, din comuna Prundu Bîrgăului, judeţul Bistriţa Năsăud, diagnosticat cu „fractură de stern, contuzie toracică, plăgi excoriate torace posterior, antebraţ şi mâna stângă”, Petru Avădanei, de 30 ani, din municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud, care a fost diagnosticat cu „fractură, contuzie lombară, fractură acetabul drept” şi Ioana Bleşa, de 43 ani, din comuna Prundu Bîrgăului, judeţul Bistriţa Năsăud, diagnosticată cu „fractură coaste, contuzie craniană cu plagă, contuzie occipitală”. {oferul Andrei Crăciunescu a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sâmbătă, 4 mai, în jurul orei 22.18, IPJ Suceava a fost sesizat prin 112, cu privire la faptul că pe DN 17, în zona intersecţiei cu DJ 177C, din localitatea Gura Humorului, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. La faţa locului s-a deplasat echipajul de poliţie rutieră care în urma primelor verificări, a stabilit faptul că în jurul orei 22.15, Costel Buiciuc, de 45 ani, din municipiul Suceava, posesor al permisului de conducere pentru categoria „B” din anul 1999, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan pe DN 17, în localitatea Gura Humorului, după intersecţia cu DJ 177C, datorită nerespectării limitei legale de viteză şi a neadaptării vitezei la condiţiile de trafic intens pe timp de noapte, l-a acroşat lateral dreapta pe Constantin P., de 40 ani, din comuna Valea Moldovei a cărei prezenţă pe partea carosabilă era neregulamentară. În urma impactului a rezultat decesul pietonului.
{oferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirea alcoolemiei. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că vinovaţi de producerea accidentului rutier se fac atât conducătorul auto Costel Buiciuc, care nu a respectat limita legală de viteză pe acel sector de drum şi nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic pe timp de noapte, cât şi pietonul a cărei prezenţă pe partea carosabilă a fost neregulamentară. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.
Duminică, 5 mai, ora 14.00, în interiorul comunei Suceviţa, Valerian Cazanciuc, de 72 ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoriile „C, CE” din anul 2000, în timp ce conducea autoturismul Audi 80 pe strada Iraclie Porumbescu din localitatea de domiciliu, ajungând la intersecţia cu DN 17A, a virat la stânga şi a pătruns pe acest drum, fără să acorde prioritate de trecere maşinii Volkswagenl Golf conduse de Florin Pancescu, de 20 ani, din comuna Horodnic de Sus, posesor al permisului de conducere categoriile „BE, CE” din anul 2011, intrând în coliziune laterală cu acesta. În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme şi rănirea gravă a şoferului Valerian Cazanciuc, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a rămas internat cu diagnosticul provizoriu „t.c.c. acut deschis, plagă contuză sprâncenară stângă, fracturi costale şi de bazin”, necesitând 40-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Florin Pancescu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Celălalt conducător auto nu a putut fi testat datorită leziunilor costale, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge. Ulterior, la ora 17.15, în urma leziunilor grave suferite în accidentul rutier Valerian Cazanciuc a decedat. (C.Z.)
 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …