Thursday , May 9 2024

Suceava

Stiri din Suceava

10 ani de închisoare, pedeapsă definitivă pentru “Porcu” – cuţitarul de la Vama Veche

 Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul Mihai Gherman, de 23 ani, din comuna Scheia. Astfel, acesta trebuie să ispăşească 10 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la omor deosebit de grav”   Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie …

Mai mult »

Majorare preconizată cu 10% la abonamentele de autobuz din Suceava

 „Preţul abonamentului pentru elevi nu va fi modificat, la fel cum nici preţul biletelor. Doar abonamentul unic va fi majorat”, a declarat Darie Romaniuc, directorul societăţii TPL SA Suceava La şedinţa Consiliului Local Suceava care va avea loc spre finele lunii, cel mai probabil joi, 26 septembrie, va fi supus …

Mai mult »

Poliţistul local numit director la Servicii Comunale Rădăuţi, declarat incompatibil de ANI

 Romeo Adrian Răuţu, care deţinea concomitent funcţia de şef al Poliţiei Locale şi cea de director general al societăţii de utilităţi rădăuţene. îşi negociase un salariu de aproape 8.000 de lei net Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Romeo Adrian Răuţu, şeful …

Mai mult »

Un băiat de 15 ani din Salcea a fugit de acasă, pentru a scăpa de bătăile primite de la mama sa

Minorul în vârstă de 15 ani a declarat că a plecat de acasă, pentru că a fost bătut cu pumnii şi ameninţat de mama sa. Acesta locuieşte doar cu mama sa după ce părinţii au divorţat. Protecţia Copilului a demarat o anchetă în acest caz, concomitent cu cea a poliţiei …

Mai mult »

Conducere interimară la Jandarmeria Suceava

 „Să fiţi devotaţi instituţiei şi preocupaţi de pregătirea dumneavoastră pentru a face faţă cerinţelor zilnice şi dinamicii misiunilor”, a spus în încheierea discursului său, generalul de brigadă dr. Eugen Salar  Vineri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Suceava – Cătălin Nechifor, a …

Mai mult »

Un şofer cu permisul reţinut a sunat la 112, pentru că i-a fost blocată maşina

Individul deşi avea permisul reţinut, de faţă cu poliţiştii, în momentul în care drumul a fost deblocat s-a urcat la volan şi a plecat din locul respectiv. Acesta s-a ales cu încă un dosar penal, deşi agenţii l-au atenţionat să nu conducă cu permisul reţinut Joi, 19 septembrie, ora 15.15, …

Mai mult »

Administratorul de la SC Bretzel SRL Ipoteşti, cercetat pentru evaziune fiscală

Poliţişti au descoperit că acesta nu avea documente de proveninţă pentru materiile prime folosite pentru fabricarea produselor de panificaţie şi nici pentru produsele în sine şi avea trei persoane angajate la negru. De asemenea oamenii legii au mai găsit şi facturi neînregistrate prin care administratorul a prejudiciat statul cu suma …

Mai mult »

Bătrân de 88 de ani din Slatina, bătut de un consătean

Victima era cu vitele la păscut, când a fost luat la pumni de un consătean mai tânăr cu aproape 50 de ani. Bătrânul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul din Fălticeni, unde a rămas internat IPJ Suceava a primit o sesizare prin 112 cu privire la faptul că pe …

Mai mult »

Horoscop de weekend, 21/22 septembrie 2013

Berbec  Sfarsitul acestei saptamani iti aduce dorinta de a te implica in mai multe treburi deodata. Ca si cum in ultimul timp ai stagnat la toate nivelurile, iar acum vrei sa recuperezi timpul pierdut. Organizeaza-ti prioritatile si evita implicarea in treburile altora. Duminica se intrezaresc cheltuieli fie necesare casei si …

Mai mult »