Saturday , May 4 2024

Suceava

Stiri din Suceava

Micuța Larisa, fetița jandarmeriței ucise pe o trecere de pietoni din Suceava, a contactat o infecție intraspitalicească într-un spital din București

După aproape patru luni de la tragicul accident în care și-a pierdut mama, copila de un an și zece luni, a întrerupt kinetoterapia, fiind din nou intubată. Tatăl disperat are încă nevoie de ajutorul nostru Micuța Larisa, fiica jandarmeriței omorâte pe trecerea de pietoni în luna noiembrie a anului trecut, …

Mai mult »

Pentru mini-ruta ocolitoare a Sucevei, care include Podul Unirii, sunt necesare două milioane de euro

Aprecierea aparține primarului Ion Lungu, care a precizat că au fost demarate procedurile privind studiul de fezabilitate și speră ca măcar tronsonul de la Calea Unirii să poată fi finalizat odată cu Podul Unirii. Tronsonul al doilea – în lungime de 1,9 km – de la pod până aproape de …

Mai mult »

Lungu l-a felicitat pe Mandachi pentru „manifestul, nu protestul” privind necesitatea autostrăzilor și îndeamnă sucevenii să susțină acest demers

„Este o inițiativă de apreciat și are un impact deosebit. Dacă nu vom avea această autostradă, suntem condamnați la subdezvoltare. Ne vor judeca generațiile viitoare”, a declarat primarul Sucevei n edilul a anunțat însă că nu va participa la deschiderea metrului de autostradă construit de afaceristul Stefan Mandachi și nici …

Mai mult »

Ioan Balan: „PSD și ALDE au promis spitale regionale noi, iar acum vor să le închidă și pe cele construite sau renovate de alții”

„Dacă nu au fost în stare să construiască nimic din 2012, de când guvernează România, atunci ar fi fost bine ca măcar să nu-și bată joc de infrastructura spitalicească deja existentă. Dacă ministrul Sănătății a semnat închiderea a 3 spitale din județul Suceava, ar fi trebuit să facă un minim …

Mai mult »

Fostul primar din Stulpicani a fost trimis în judecată după ce a obținut ilegal subvenții în valoare de 1,3 milioane de lei de la APIA

Vasile Ostanschi este acuzat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, …

Mai mult »

Primarul din Valea Moldovei a fost trimis în judecată după ce i-a făcut cadou surorii sale pășunea din comună

Asociația utilizatorilor de pășune „Runcul Văii Moldovei” a obținut astfel, pe nedrept, fonduri nerambursabile în cuantum de 1.200.511 de lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în dosar. Procurorii DNA Suceava au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Procurorii din cadrul Direcției …

Mai mult »

Oferta turistică a Bucovinei, prezentată la cel mai mare Târg de Turism

ITB Berlin, oferta turistică a județului nostru va fi prezentată alături de alte șase destinații din România În perioada 6-10 martie 2019 are loc cel mai mare târg de turism din Europa, ITB Berlin, unde este prezentată și oferta turistică a Bucovinei, în standul Ministerului Turismului. Oferta turistică a Bucovinei …

Mai mult »

Doctorița polițiștilor suceveni, acuzată că și-a drogat proprii copii, a fost trimisă în judecată

Fosta șefă a Centrului Medical al IPJ Suceava, Adriana Lorena Bîrleanu, este acuzată, printre altele, de luare de mită în formă continuată, fals intelectual, prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, obținerea de droguri de mare risc prin folosirea unei rețete medicale falsificate și trafic de droguri de mare risc, …

Mai mult »