Saturday , May 11 2024

Suceava

Stiri din Suceava

În locul unei foste brutării din Zamca va fi amenajat un bloc

Primele lucrări au demarat deja, la mai bine de doi ani de la data inițierii demersurilor – mai întâi contopirea unor parcele, apoi obținerea autorizațiilor de desființare a unei anexe, apoi recompartimentarea și extinderea brutăriei și schimbarea destinației, pentru acestea din urmă autorizația fiind emisă în martie Un bloc de …

Mai mult »

În cel mult trei ani, gazul ar trebui să ajungă la Vatra Dornei

Autorizația de construcție – valabilă pentru 36 de luni – pentru magistrala de gaz Pojorâta – Vatra Dornei a fost semnată, vineri, la Ministerul Economiei. “Salut semnarea autorizației pentru executarea lucrărilor de construire a conductei care permite ca după mai mulți ani de așteptare gazele naturale să ajungă în zona …

Mai mult »

Ion Lungu salută prezența liderului național al PNL la Suceava de Luna Diasporei

Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a vizitat Suceava în aceste zile, vizita acestuia coincizând cu manifestările organizate de Consiliul Județean și reunite în cadrul Lunii Diasporei. Cum era de așteptat, Ludovic Orban a avut întrevederi cu liderii liberali suceveni și a fost printre altele și la Palatul Administrativ unde …

Mai mult »

CAS Suceava a încheiat cu 25 de contracte mai mult, decât anul trecut

Numărul total de contracte cadru încheiate între Casa de Asigurări de Sănătate și furnizorii de servicii medicale din județ, este 724 de documente de acest tip   Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Suceava au încheiat 724 de contracte cu furnizorii de servicii medicale, contracte care au intrat în vigoare …

Mai mult »

Doi pescari au cazut intr-un iaz la Mitocu Dragomirnei. Unul dintre ei a murit

Vineri seara, in jurul orei 22, doi pescari au cazut intr-un iaz de la Mitocu Dragomirnei. Unul dintre ei a fost scos imediat din apa de mai multe persoane care se aflau in preajma, pentru cel de-al doilea au intervenit pompierii militari,  la fata locului deplasandu-se  un autocamion si o barca …

Mai mult »

71 de lucrări de valoare lipsesc din patrimoniul Muzeului ‘Ion Irimescu’ din Fălticeni; poliţia cercetează cazul

Un număr de 71 de lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă ”Ion Irimescu” din Fălticeni ar fi fost scoase ilegal din instituţia de cultură, iar poliţia face investigaţii în acest caz, a declarat într-o conferinţă de presă, vineri, managerul muzeului Teodor Brădăţanu, relateaza Agerpres. Brădăţanu susţine că, după ce a …

Mai mult »

Doi ciobani au fost loviți de trăsnet în Munții Călimani; unul dintre ei a murit

Doi ciobani au fost loviți de trăsnet, joi seara, în Munții Călimani, în zona Frumușica, la o altitudine de peste 1.500 de metri, unul dintre ei fiind declarat decedat de forțele de intervenție. Două echipaje de la Salvamont Vatra Dornei și de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava intervin, joi …

Mai mult »

Accident mortal produs pe drumul dintre Voitinel și Marginea. Un bătrân a decedat pe loc, iar nepotul său este grav rănit

Joi, în jurul orei 12.00, un grav accident de circulație s-a produs pe DN2E, drumul care face legătura între localitățile Voitinel și Marginea. Un scuter, pe care se deplasau un bărbat de 71 de ani și nepotul acestuia, în vârstă de 12 ani, a fost lovit de către o autoutilitară. …

Mai mult »

Femeie lovită în plin de o dubă pe trecerea de pietoni de la magazinul “Bucovina”

Joi după amiază, în jurul orei 16.00, o femeie de 47 de ani a fost lovită în plin de o autoutilitară înmatriculată în botoșani, joi după-amiază, pe trecerea de pietoni de pe bulevardul Ana Ipătescu, lângă magazinul Buco­vina, în fața sediului Băncii Naționale. Femeia se angajase în traversarea străzii pe …

Mai mult »