Sunday , May 19 2024

Franks: România ar putea primi o nouă tranşă de la FMI până la finele anului

Jeffrey Franks, negociatorul sef al FMI in Romania

România ar putea primi până la sfârşitul anului o nouă tranşă de la FMI, bani care vor intra în rezerva BNR, a declarat, luni, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

“Ei (BNR – n.r.) ar urma să primească o tranşă suplimentară până la finele anului. Prin urmare, cred că poziţia băncii centrale este foarte bună”, a spus Franks, după o întâlnire cu oficialii BNR.

Franks a discutat cu reprezentanţii băncii centrale probleme legate de politica monetară.

Boardul FMI va decide în a doua parte a lunii decembrie dacă România va primi o nouă tranşă din acordul de împrumut, pe baza evaluării misiunii Fondului, care se încheie pe 1 noiembrie.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum de la Fond tranşe în valoare de 9,8 miliarde DST, echivalentul a 11,6 miliarde de euro (la cursurile de la momentele eliberării fiecărei tranşe) şi de 3,65 miliarde euro de CE.

Următoarea tranşe de la FMI urmează să fie eliberată la mijlocul lunii decembrie şi are o valoare de 769 milioane DST (870 milioane euro).

Vezi si

România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, …