Sunday , May 12 2024

Ecaterina Andronescu a câştigat procesul cu ANI

Ecaterina Andronescu a câştigat procesul pe care îl avea cu Agenţia Naţională de Integritate. Social-democratul era acuzată de conflict de interese, fiind rector şi manager de proiect în acelaşi timp.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a admis cererea Ecaterinei Andronescu şi a dispus anularea deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate din iunie 2011, potrivit căreia, în timpul mandatului acesteia de ministru al Educaţiei, a fost şi manager în cadrul unui proiect POSDRU, funcţie în baza căreia a încasat aproape 40.000 de lei.
Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care se va judeca la instanţa supremă.
Totodată, Ecaterina Andronescu a formulat şi o cerere de suspendare a efectelor raportului ANI privind conflictul de interese, până la o decizie definitivă privind anularea documentului, solicitare care urmează să se judece la Curtea de Apel Bucureşti în 18 mai.
În 2 mai, ANI anunţa că a sesizat Parchetul instanţei supreme în cazul Ecaterinei Andronescu pentru conflict de interese, deoarece în timpul mandatului de ministru al Educaţiei a fost şi manager în cadrul unui proiect POSDRU, funcţie în baza căreia a încasat aproape 40.000 de lei.
ANI preciza că, în perioada 12 februarie 2009 – 30 septembrie 2009, mandatul Ecaterinei Andronescu de rector şi ordonator de credite al Universităţii Politehnica din Bucureşti a fost întrerupt pentru îndeplinirea funcţiei de ministru al Educaţiei.

Vezi si

Vasile Bănescu (BOR), despre câștigătorul Eurovision, Nemo, care s-a declarat non-binar: „Victoria lui Nimeni. Codul unei uși desenate pe zid, destinația oricărei sminteli ideologice”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, spune despre victoria cântărețului Nemo la Eurovision …