Saturday , April 27 2024

ANI: Cătălin Ioniță, fost șef al Poliției Române și fost șef DGA, nu poate justifica o avere de 1,15 milioane de lei

Fostul șef al Poliției Române Cătălin Ioniță , fost șef la DGA în Ministerul de Interne, nu poate justifica o avere de peste un milion de lei. Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de peste 1.150.000 de lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către fostul director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), chestorul Cătălin Alexandru Ioniţă, în perioada exercitării funcţiei publice.

“Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Cătălin Ioniţă împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice”, se arată într-un comunicat al ANI.

“Cătălin Ioniţă a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată sursa citată.

Fost șef al Direcției Generale Anticorupție în MAI, Cătălin Ioniță a fost retras de la conducerea instituției în 2020 după ce a rămas fără avizul ORNISS, cel care permite accesul la informații secrete, necesar exercitării funcţiei. Cătălin Ioniţă a fost numit la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie în iunie 2018, după ce a demisionat de la conducerea Poliţiei Române.

Pe 17 ianuarie 2018, Cătălin Ioniţă a fost numit la şefia Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în locul lui Bogdan Despescu. Ioniţă a renunţat la şefia Poliţiei Române pe 26 iunie 2018. El a invocat motive personale în decizia sa.

 

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …

2 comments

  1. Este din vina lui Flut ur. Daca deschidea casinoul de la vatra dornei la timp putea si omul asta sa-si spele banii acolo. Nu?

  2. Este din as lui Flut ur. Daca deschidea casinoul de la vatra dornei la timp putea si omul asta sa-si spele banii acolo. Nu?