Monday , April 29 2024

Presedintele Germaniei a demisionat

Presedintele Germaniei, Christian Wulff

Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, vizat de un scandal de corupţie, si-a anunţat vineri demisia din funcţie, informează agenţia de presă germană DPA, care citează “surse bine informate”, transmite AFP.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a anulat vizita pe care urma să o efectueze vineri în Italia şi va face o declaraţie de presa.

Apelurile la demisia lui Wulff s-au intensificat în ultima perioadă, iar Parchetul din Hanovra a anunţat joi că a cerut ridicarea imunităţii preşedintelui republicii.

“După o verificare exhaustivă a noilor documente şi evaluarea articolelor din presă, parchetul din Hanovra estimează că există fapte suficiente pentru suspiciuni de încălcări ale legii sau de beneficii de avantaje” ale lui Wulff, a explicat într-un comunicat parchetul din capitala landului Saxonia inferioară.

Wulff este criticat aspru de la jumătatea lunii decembrie de presa germană care îl acuză că a profitat de poziţia sa de şef al Guvernului din Saxonia inferioară pentru a obţine diverse avantaje financiare, încercând apoi să ascundă aceste afaceri.
Preşedintele german a fost atacat fără menajamente pentru că a ascuns un împrumut, a profitat de vacanţe gratuite din partea unor oameni de afaceri bogaţi, iar apoi pentru că a încercat să facă presiuni asupra jurnaliştilor cu scopul de a împiedica publicarea informaţiilor.

În Germania, funcţia preşedintelui este în principal onorifică, însă acesta este o autoritate morală.

Vezi si

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra orașului Rafah, afirmă Mahmoud Abbas

Președintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în …