Thursday , May 2 2024

Gigi Becali, Revelion de 10.000 de euro in poiana Brasov

Patronul Stelei s-a decis foarte târziu să opteze pentru o vacanţă de iarnă în Poiana Braşov. A vrut să plece la Cristi Borcea, finul său dinamovist, în Miami (SUA), dar s-a sucit. În criză de timp, el l-a sunat pe Copos, patronul rapidiştilor, care deţine un hotel în staţiunea de sub Tâmpa, dar nea George nu i-a putut satisface cererea, motivând că toate camerele sunt ocupate, obligându- l astfel pe Becali să se orienteze către un alt hotel de lux.
Surse din apropierea latifundiarului au precizat pentru Libertatea că Gigi Becali a găsit până la urmă o locaţie, unde a rezervat trei camere duble şi un apartament de lux.
Pentru sejurul de Revelion (28 decembrie-2 ianuarie), el va scoate din buzunar 10.000 de euro. La respectivul stabiliment, o “dublă” costă 3.480 de lei de persoană (pe toată perioada), iar un loc în apartament este 4.185 de lei de persoană. Calculând pentru 6 persoane la “duble” şi cinci la apartament (Gigi, soţia şi cele trei fete), totul costă 41.805 lei, circa 10.000 de euro.

Vezi si

Jerry Seinfeld: Stânga radicală și prostiile Political Correctness aduc sfârșitul comediei

Jerry Seinfeld, actorul în vârstă de 70 de ani, a susținut, în cadrul unui interviu …