Sunday , May 26 2024

Ucrainean cu permisul suspendat, depistat la Siret la volanul unui TIR

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean ucrainean, în vârstă de 23 de ani. Acesta conducea un automarfar marca MAN, cu semiremorcă, înmatriculate în Ucraina.

La controlul de frontieră, conducătorului auto i-a fost solicitat și permisul de conducere. Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că, în luna iulie 2022, dreptul de a conduce al cetățeanului ucrainean a fost suspendat de către autoritățile române.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de conduce

Vezi si

Candidații PNL pentru primăriile Vulturești, Dolhești, Horodniceni și Drăgoiești, lansați sâmbătă de Gheorghe Flutur și lideri liberali suceveni

Sâmbătă, Gheorghe Flutur, președintele PNL Suceava, a continuat maratonul de întâlniri cu alegătorii din județ, …