Saturday , April 27 2024

Expoziția “George Löwendal, scenograf – creator de costume, marionete și decoruri”, parteneriat între Muzeul Bucovinei și Şcoala Miron Costin” Suceava

Muzeul Național al Bucovinei continuă realizarea de parteneriate cu instituțiile școlare locale, prin organizarea unor expoziții itinerante, cu scopul promovării patrimoniului cultural local și național în rândul elevilor și cadrelor didactice.

Ca urmare a parteneriatului încheiat cu Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, în spațiile expoziționale ale instituției școlare, vor fi expuse 3 expoziții itinerante, pe parcursul anului 2022. Prima dintre ele, expoziția “George Löwendal, scenograf – creator de costume, marionete și decoruri” se desfășoară în perioada 1 martie – 15 aprilie 2022.

Expoziția ilustrează pe scurt viața și opera artistului, oprindu-se în special asupra activității sale de scenograf. Informațiile și imaginile prezentate au fost puse la dispoziție de Fundația „George Löwendal”, București.

Tot în această perioadă, cu sprijinul  directorului adjunct profesor Ancuța Nadia Gulei, se vor organiza prezentări, pe tema expoziției, pentru elevii claselor I-IV și V-VIII, asigurate de specialiști din cadrul Muzeului Național al Bucovinei.

“Elevii vor descoperi personalitatea artistică polivalentă a lui George Löwendal și temele preferate, care i-au adus titulatura de „pictor al Bucovinei”.  De asemenea, se vor familiariza cu noțiuni specifice scenografiei și procesului de creare a decorurilor, costumelor și marionetelor.

Şi pentru a respecta zicerea poporului chinez „Spune-mi și voi uita. Arată-mi și voi ține minte. Implică-mă și voi înțelege”, Muzeul Național al Bucovinei invită elevii școlii Gimnaziale „Miron Costin” să se implice, participând la activitățile și atelierele de artă organizate de muzeu, pentru ca demersul educațional comun să-și atingă scopul”, se arată într-un comunicat transmis de Muzeul Național al Bucovinei.

Vezi si

Expoziție cu lucrările participanților la concursul de caligrafie “Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”

În perioada 18 aprilie-23 mai 2024, Muzeul Național al Bucovinei organizează o expoziție cu lucrările …