Alte stiri
Fosta șefă a Secției de Oncologie, condamnată la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare
acum 1 week
Compozitorul Cornel Fugaru, în vârstă de 70 de ani, este internat în Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti. Potrivit primelor informaţii el suferă de o boală gravă.
UPDATE 20:26 Membrii familiei Fugaru sunt rezervaţi în declaraţii. Au spus totuşi că situaţia de acum nu are nicio legătură cu cancerul de care Cornel Fugaru a suferit în urmă cu opt ani.
“Este într-o situaţie gravă. Nu ştiu cât va sta în spital. Nu a avut probleme de sănătate, doar cancerul de care s-a vindecat deja de opt ani de zile”, a spus Vlad Fugaru, fiul compozitorului.
UPDATE 19:00 Potrivit Observatorului de la Antena 1, medicii fac tot posibilul ca să-l salveze pe artist. Starea de sănătate a lui Cornel Fugaru este gravă. Familia lui nu vrea să ofere detalii.
“Medicii vorbesc despre o suferinţă cronică gravă. Surse medicale spun că este cancer. Se pare că aceste ore sunt critice”, a spus un reporter de la faţa locului.
Valentin Calu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, a confirmat, pentru Mediafax, că artistul este internat în unitatea sanitară.
“Pot confirma faptul că pacientul Cornel Fugaru este internat la noi în spital. Familia ne-a rugat să nu furnizăm alte date despre pacient”, a mai spus medicul Valentin Calu.
Cornel Fugaru s-a născut pe 2 decembrie 1940, la Bucureşti, şi este un cunoscut compozitor de muzică uşoară, cântăreţ şi instrumentist. Totodată, a fost liderul formaţiei rock româneşti Sincron, înfiinţată în 1964 şi destrămată în 1978.
Tags Cornel Fugaru internare spital
Peste un milion de persoane s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un …