Tuesday , April 30 2024

Consultatii prin telemedicina incepand de luni, la Ambulatoriul pentru Diabet de la Spitalul Judetean

Ambulatoriul de specialitate Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, deservește toate persoanele cu diabet zaharat de la nivelul Județului Suceava şi realizează zilnic peste 100 de consultații, se va redeschide de maine, 13 aprilie, anunta intr-un comunicat dr. Claudiu Cobuz, medic primar coordonator. Pacientii au la dispozitie o adresa de email – [email protected] – si trei numere de telefon si vor primi consultatii prin telemedicina.

Odată cu declanșarea crizei epidemiologice de la Spitalul Judeţean Suceava, activitatea ambulatoriului a fost sistată, iar prescrierea medicaţiei antidiabetice se efectuează cu mare dificultate la nivelul medicilor de familie. Potrivit HG 252/30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial 266/31 martie 2020, medicii din ambulatoriu pot acorda, pe perioada stării de urgență, consultații la distanță, astfel încât telemedicina oferă un număr mare de servicii pentru pacienți, un ajutor medical mult mai convenabil şi accesibil pentru pacienții cu diabet zaharat pe perioada pandemiei.
“Începând cu data de 13 aprilie 2020, Ambulatoriul de specialitate Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice din cadrul Spitalului Judeţean Suceava îşi va relua activitatea pentru consultații şi prescriere de reţete prin sistemul de telemedicină, conform prevederilor legale în vigoare.
Pacienţii cu diabet zaharat nu se vor deplasa la spital, ci vor putea trimite email, pe adresa [email protected]. şi/sau vor suna la următoarele nr. de telefon în intervalul orar 8-15:
Dr. Cobuz Claudiu – medic primar coordonator 0783 156486
Dr. Clus Simona – medic primar 0755 946000
Dr. Chiţan Cristina – medic specialist 0745 769856
În acest fel, prin telemedicină se permit consultațiile zilnic, ori de cate ori este nevoie, minimizând riscul complicațiilor pe termen lung şi reducând către zero riscul infectării cu COVID a pacienților noştri cu diabet zaharat”, precizeaza dr. Cobuz in comunicat, adaugand multumiri managerului Col. Dr. Derioiu Daniel şi Directorului medical Lt.-Col. Dr. Chioralia Dinu pentru sprijinul acordat. (O.S.)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …