Sunday , April 28 2024

Antony Blinken merge a doua oară în Israel în decurs de câteva zile, după vizita de joi

Secretarul de stat american Antony Blinken se va întoarce luni în Israel pentru a doua sa vizită în mai puţin de o săptămână, după un turneu în şase ţări arabe unde a discutat pe tema conflictului Hamas – Israel, a anunţat Departamentul de Stat, citat de CNN.

“Secretarul Blinken se va întoarce mâine (luni – n.r.) pentru consultări suplimentare cu liderii israelieni”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. Blinken se află în prezent la Cairo, în cadrul unui turneu fără precedent în Orientul Mijlociu, pe care l-a început de urgenţă după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Şeful diplomaţiei americane a călătorit deja în Israel, precum şi în Iordania, Qatar, Bahrain, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Joi, Blinken a fost în Israel, întâlnindu-se cu înalți oficiali, inclusiv cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu și cu familiile americanilor uciși sau luați prizonieri de Hamas.

 

 

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …