Thursday , May 2 2024

Președintele PSD Arad, Dorel Căprar, a fost săltat de procurorii DNA chiar din sediul partidului și dus la audieri

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a fost preluat, luni, de procurorii DNA chiar din sediul partidului și dus la audieri la Timişoara, transmite Agerpres.

Întrebat de jurnalişti cu privire la situaţia sa, deputatul nu a dorit să facă nicio declaraţie.

Procurorii au ridicat de la PSD Arad mai multe documente, iar anchetatorii au părăsit sediul formaţiunii social-democrate după mai bine de trei ore de la începutul percheziţiei. În tot acest timp, mai mulţi membri PSD Arad s-au prezentat la sediu, pentru activităţile obişnuite, însă nu li s-a permis accesul în imobil.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele Timiş şi Arad, la sediile unor instituţii publice şi la un partid politic, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.

G4Media

Foto: newsar.ro

Vezi si

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis, premiat de Atlantic Council ”pentru rolul său în leadershipul transatlantic și european”

Președintele Klaus Iohannis va fi printre laureații prestigioaselor premii anuale ale organizației Atlantic Council, considerate …