Saturday , April 27 2024

Șeful APIA, demis de ministrul PSD al Agriculturii. Liberalul Ionuț Lupu blocase subvenția pentru stuful familiei liderului PSD Paul Stănescu

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Ionuț Lupu, a fost demis, marți seara, de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pesedistul Florin Barbu, din cauza întârzierilor la plată a subvențiilor către fermieri și a blocajului din sistem. “Am semnat ordinul de demitere al directorului general al APIA, Ionuț Lupu, în această seară, din cauza întârzierii plăților către fermieri și a blocajului din sistem. Am avut ședință în această seară despre plata subvențiilor și deblocarea noilor scheme pentru fermieri, dar acesta nici măcar nu a venit în instituție. Le-am dat termen celor de la APIA ca în două săptămâni să plătim Ajutoarele Naționale Tranzitorii și ecoschema PD-04 privind înverzirea”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Florin Barbu.

Acesta a precizat că foarte mulți fermieri i-au cerut să facă schimbări la APIA din cauza blocajului existent în agenție. Mai mulți fermieri au cerut chiar revenirea lui Adrian Pintea la șefia APIA, acesta fiind în prezent secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Conducerea APIA va fi preluată de Cornel Turcescu, cel care a condus agenția înainte de venirea lui Ionuț Lupu, însă posturile de conducere ale agențiilor de plăți din subordinea MADR vor fi scoase la concurs în cel mai scurt timp, a mai spus Florin Barbu.

Ionuț Lupu este funcționarul care a semnalat tunul de 5 milioane de euro pe care două firme apropiate de fiul liderului PSD Paul Stănescu urmau să-l dea statului român, relatează Digi 24. Concret, două societăți cu care acesta are legături strânse au cerut subvenție pentru recoltarea stufului din Delta Dunării. O premieră în agricultură, făcută posibilă prin concursul Parlamentului, Ministerului Agriculturii și altor instituții.  Întreaga procedură se afla în stadiu de verificare la APIA, fiind analizată și de Comisia Europeană.

Întrebat despre acestă chestiune, Lupu a declarat la începutul anului că recoltarea stufului pentru a hrăni animalele este ilară. “Iar o abordare prin care să utilizăm stuful în hrana animalelor, o discuție ilară, nu ar trebui să ne ocupe timpul. În Deltă nu se poate produce niciodată furaj de calitate și nu poate fi vorba de furaj util pentru ca zootehnia să evolueze, mai ales cu legislația în vigoare”, a spus la acel moment Ionuț Lupu, conform Digi 24. Între timp, acesta a fost demis, din cauza “întârzierii plăților către fermieri și a blocajului din sistem”.

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …