Monday , May 20 2024

Un bărbat de 49 de ani a rămas fără mașină, după ce a fost prins că voia să intre în țară cu 1.050 de pachete cu țigări de contrabandă

Marți, 30 iulie a.c., în jurul orei 21.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român S.V., în vârstă de 49 de ani, conducând un microbuz marca Volkswagen Passat, înmatri­culat în România. Existând suspiciuni că ar transporta țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spații special amenajate în ­re­zervorul și bancheta din spate ale autoturismului, cantitatea de 1.050 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de peste 1.500 lei, au fost ridicate în ­ve­derea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei. De asemenea, autoturismul marca Volkswagen, în valoare de 3.800 lei, a fost ridicat în vederea confiscării deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor.

Vezi si

Meci de Liga V-a întrerupt după o încăierare generală între jucători și spectatori

Cazul meciului dintre Polul Nord Brodina și Unirea Salcea va ajunge miercuri pe masa Comisiei …