Monday , April 29 2024

Iohannis explica de ce a refuzat ultimii trei ministri propusi de PSD

Presedintele Klaus Iohannis i-a transmis, miercuri, premierului Viorica Dancila trei scrisori oficiale in care ii explica de ce a refuzat sa semneze decretele de investitura in cazul social-democratilor nominalizati de PSD pentru functiile de ministri ai Justitiei, Fondurilor Europene si Romanilor de pretutindeni.

Explicatiile vin la mai bine de trei saptamani de cand Klaus Iohannis i-a respins pe Eugen Nicolicea, Oana Florea si Liviu Brailoiu, propusi de conducerea PSD ca ministri in Guvernul Dancila.

In scrisorile publicate miercuri pe site-ul Administratiei Prezidentiale se arata ca presedintele Iohannis a refuzat sa fie de acord cu numirea lui Eugen Nicolicea in functia de ministru al Justitiei pentru ca a apreciat ca “persoana propusa nu detine experienta necesara gestionarii domeniului complex al justitiei”.

De asemenea, presedintele Klaus Iohannis a respins-o pe Oana Florea apreciind ca “nu detine experienta necesara gestionarii domeniului complex al fondurilor europene”.

In ceea ce il priveste pe Liviu Brailoiu, seful statului a considerat ca nu ar fi bun de ministru pentru respectivul portofoliu pentru ca “nu detine experienta necesara gestionarii domeniului complex al relatiei cu romanii de pretutindeni”.

Scrisorile au fost trimise dupa ce premierul Viorica Dancila s-a plans in repetate randuri ca presedintele nu isi motiveaza refuzurile si, prin urmare, ea nu poate face alte propuneri pentru cele trei ministere conduse in prezent de interimari.

Incepand din 24 aprilie, ministri interimari sunt Ana Birchall la Justitie, Eugen Teodorovici la Fonduri Europene si Radu Oprea la Ministerul pentru Romanii de pretudindeni.

Vezi si

Paul Lambrino, fugit din țară înainte de condamnare, a fost reţinut în Malta

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat şi reţinut într-un resort din Malta, acolo …