Monday , April 29 2024

Doi muncitori de la Fukushima au fost găsiţi morţi în interiorul centralei

Doi lucrători din Fukushima, dispăruţi la jumătatea lunii martie, au fost găsiţi morţi în interiorul centralei. Între timp, apa cu un conţinut de radioactivitate foarte ridicat continuă să se scurgă în Oceanul Pacific, în ciuda eforturilor echipelor de intervenţie.

Tehnicienii au murit ca urmare a hemoragiei provocate de răni multiple, relatează agenţia Kyodo.

Tokyo Electric Power a precizat că ambii angajaţi au murit probabil în jurul orei 16.00 în data de 11 martie, după cutremurul cu magnitudinea 9, urmat de un tsunami devastator.

Trupurile neînsufleţite ale celor doi angajaţi – în vârstă de 21 şi, respectiv, 24 de ani – au fost găsite miercuri şi prezentau un nivel înalt de contaminare radioactivă.

Oamenii au încercat să astupe gaura din zidul reactorului numărul 2 cu ciment, dar în zadar. Reprezentanţii companiei Tepco, care administrează centrala, caută noi soluţii. Una dintre propuneri este astuparea găurii cu polimeri.

Experţii din centrală au probleme şi cu evacuarea apei contaminate din celelalte reactoare. Potrivit CNN, apa va fi preluată de o barjă, dar autorităţile nu au decis încă unde o vor depozita.

Dezastrul de la Fukushima a oprit pornirea mai multor reactoare de pe teritoriul Japoniei.

Vezi si

Iohannis pierde un potențial aliat. Turcia îl susține pe olandezul Mark Rutte la șefia NATO

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de …