Thursday , May 9 2024

Premiile Oscar 2016. Cine va fi gazda ceremoniei?

chris rock

Actorul Chris Rock a confirmat miercuri că va fi gazda celei de-a 88-a ceremonii a premiilor Oscar, la 28 februarie 2016. El a mai fost prezentatorul unei gale Oscar în urmă cu 11 ani, relatează AFP.
“Uitați-vă cine s-a întors”, a postat pe Twitter comediantul în vârstă de 50 de ani, celebru pentru debitul său verbal punctat de expresii argotice și injurioase. El îi succede lui Neil Patrick Harris, a cărui performanță anul acesta nu a întrunit unanimitatea.
“Chris Rock a făcut de toate: este umorist, actor, scenarist, producător, realizator de filme și de documentare… Va fi un prezentator fenomenal”, au declarat producătorii galei, David Hill și Reginald Hudlin.
Deținător a 4 premii Emmy și originar din Carolina de Sud, Chris Rock și-a făcut debutul pe scenele de stand-up comedy înainte de a se lansa pe marile ecrane în filmul polițist “Beverly Hills Cop 2”, împreună cu Eddie Murphy, alături de care a jucat și în “Boomerang”. El a făcut parte și din distribuția seriei “Lethal Weapon 4” și a fost vocea zebrei Marty în filmul de animație “Madagascar”.
 

Vezi si

Eurovision. Cele 10 țări calificate după prima semifinală. Moldova a ratat finala

Primele 10 ţări care s-au calificat în finala concursului muzical Eurovision au fost selectate după …