Monday , April 29 2024

Prinţesa Mary a Danemarcei a născut gemeni

Se anunţă bătaie mare pe tronul Danemarcei în viitor. Prinţesa Mary a născut gemeni, care mai au doi fraţi mai mari.

Prinţesa Mary a Danemarcei, soţia prinţului moştenitor Frederik, a născut sâmbătă gemeni, un băieţel şi o fetiţă, a informat Casa Regală daneză, potrivit agenţiei spaniole de presă EFE, citată de Agerpres.

Băieţelul, de 47 de centimetri şi 2,7 kilograme, s-a născut la ora 9.30 GMT, iar surioara sa, cu un centimetru mai scundă şi cu o greutate de 2,6 kilograme, s-a născut la ora 9.56 GMT. Gemenii şi mama lor se simt ‘bine’, potrivit unui comunicat al Casei Regale.

“A fost minunat”, a declarat Frederik, care, la fel ca la naşterile anterioare, a fost tot timpul alături de Mary. Tot el a fost cel care a tăiat cordonul ombilical, adaugă sursa citată.

Gemenii vor ocupa a patra şi a cincea poziţie pe linia de succesiune la tronul danez, după tatăl lor, în vârstă de 42 de ani, şi cei doi fraţi mai mari ai lor – prinţul Christian, în vârstă de cinci ani, şi prinţesa Isabella, de trei ani, potrivit aceleiaşi surse.

Vezi si

Iohannis pierde un potențial aliat. Turcia îl susține pe olandezul Mark Rutte la șefia NATO

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de …