Alte stiri
Resturi de dronă rusească, găsite în apropiere de Periprava. Armata caută fragmente și în zona Caraorman
acum 10 hours
În 2021, producţia de petrol în Uniunea Europeană a continuat să scadă, situându-se la cel mai scăzut nivel, de 17,5 milioane tone (Mt), cu 6% mai puţin decât în 2020, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat) și citate de Agerpres.
Principalii producători de petrol din UE în 2021 au fost Italia (4,8 Mt), Danemarca şi România (fiecare cu 3,2 Mt). Comparativ cu 2020, producţia a scăzut în toate cele trei ţări, cu 10% în Italia, cu 8% în Danemarca şi cu 4% în România.
Între 1990 şi 2004, producţia de ţiţei a fluctuat dar a depăşit întotdeauna 34,5 Mt, atingând în 2004 un nivel de vârf de 41,7 Mt. După aproape 20 de ani, a scăzut cu mai mult de jumătate.
După ce a atins un nivel record de 96,78% în 2020, dependenţa UE de ţiţei şi produse petroliere a scăzut la 91,67% în 2021, al doilea cel mai redus nivel din 1990, după minimumul istoric de 91,66% în 1999.
Schimbările provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia şi de deciziile UE vor fi reflectate în datele din 2022, precizează Eurostat.
În 2021, dependenţa de importuri a fost rezultatul combinat al modificărilor în importurile nete (minus 0,3%), în condiţiile în care au crescut atât importurile cât şi exporturile, cu 3,4% şi, respectiv, cu 9,2%, şi energia brută disponibilă, cu 5,3%. De asemenea, a scăzut cu 5,7% producţia primară, dar ea a avut o influenţă mai redusă asupra indicatorului, datorită nivelului ei relativ scăzut. (Agerpres)
Tags Actualitate Danemarca Italia Obiectiv de Suceava petrol producatori UE
Capitalizarea bursieră a societății BERMAS a scăzut în această vară de la 23.211.675,92 lei în …