Radu Mazare va fi cercetat in stare libertate. ÎCCJ a respins cererea de arestare a primarului din Constanţa
Radu Mazăre a fost lăsat în libertate. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea DNA de arestare preventivă a primarului din Constanța, urmând ca acesta să fie cercetat în stare de libertate, într-un dosar în care este acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului de afaceri Sorin Strutinsky, însă acesta este arestat preventiv într-un alt dosar. Decizia instanței nu este definitivă.
Radu Mazăre va fi cercetat în libertate după ce Înalta Curte a respins propunerea de arestare preventivă. “I-am spus la sfârșit judecătoarei, în ultimul cuvânt, că oricum am obosit și foarte curând voi renunța la primărie, pentru că m-am săturat să răspund în continuu la fel de fel de lucruri la care am fost și de care sunt acuzat”, a spus Mazăre.
Întrebat de jurnaliști dacă este sigur că nu va mai candida la primărie, edilul a răspuns: “categoric”.
Răspunzând unei alte întrebări, Radu Mazăre a spus că a stat în arestul Poliției într-o celulă care nu era renovată, însă oamenii de acolo au avut un comportament care este în regulă.
De asemenea, Radu Mazăre a fost întrebat dacă s-a întâlnit în arest cu președintele ANI, Horia Georgescu, și dacă are să îi reproșeze ceva acestuia. “Nu. Dar chiar dacă m-ași fi întâlnit, nu cred i-aș fi reproșat ceva. Și în perioada comunistă, după ce au fost chinuiți foarte multă vreme, i-au iertat pe toți”, a spus Mazăre.
Radu Mazăre este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (trei infracțiuni), abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit si conflict de interese (două infracțiuni).
Procurorii susţin că primarul Constanţei a luat mită 9 milioane euro şi a produs un prejudiciu statului de 26 de milioane de euro. Potrivit unor surse judiciare, în dosarul lui Radu Mazăre este cercetat penal și deputatul PSD Eduard Martin.