Monday , April 29 2024

Alexis Tsipras, liderul Syriza, a depus juramantul ca premier

Alexis Tsipras, liderul formatiunii Syriza
Alexis Tsipras, liderul formatiunii Syriza
Alexis Tsipras, în vârstă de 40 de ani, liderul formaţiunii Syriza (stânga radicală), care s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor legislative anticipate de duminică, a fost desemnat premier al Greciei, după ce a depus jurământul în faţa preşedintelui Carolos Papoulias.
“Voi sluji întotdeauna Grecia şi interesul poporului grec”, a declarat Tsipras, care purta un costum bleumarin, fără cravată, într-o ceremonie civilă de prestare a jurământului, o premieră în Grecia, o ţară ortodoxă, în care această ceremonie are de obicei un caracter religios, potrivit unor imagini difuzate de postul public de televiziune Nerit.

Vezi si

Paul Lambrino, fugit din țară înainte de condamnare, a fost reţinut în Malta

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat şi reţinut într-un resort din Malta, acolo …