Friday , May 24 2024

Alertă cu risc crescut de incendii de pădure în toată Grecia 

Alerta de incendii forestiere a fost ridicată duminică la „nivelul 4, risc crescut” în unele regiuni din Grecia, după ce numeroase focare au izbucnit cu o zi înainte, potrivit guvernului elen, transmite duminică AFP, preluată de Agerpres.

În total, sâmbătă, „71 de incendii în regiuni agricole şi forestiere din toată ţara au izbucnit în douăsprezece ore, între orele 03:00 GMT şi 15:00”, a precizat într-un comunicat Ministerul Crizei Climatice şi Protecţiei Civile.

Majoritatea acestor incendii au fost aduse sub control, în special în centrul ţării, cu excepţia celui din Lasithi, pe insula Creta (sud) care a continuat duminică, dar „fără să existe un front activ”, conform pompierilor.

Trei persoane au fost rănite uşor în acest incendiu, au precizat pompierii.

Autorităţile au dispus evacuarea preventivă a satelor Achlia, Galini, Agia Fotia şi Mavros Kolimpos, în timp ce incendiul s-a apropiat de unele gospodării, potrivit Reuters.

„Incendiul s-a estompat semnificativ după eforturile a sute de pompieri”, a declarat pentru Reuters un reprezentant al pompierilor. „A fost primul mare (incendiu) din apropierea unei zone rezidenţiale din acest an”, a adăugat el.

Potrivit prognozelor meteorologice, până marţi vor sufla vânturi puternice, cu intensităţi de 60 de kilometri la oră, în nordul Mării Egee, Attica (zona metropolitană a Atenei), Ciclade, Creta şi centrul Greciei, „ceea ce face ca situaţia să fie extrem de periculoasă pentru izbucnirea incendiilor”, a declarat ministerul citat.

Pentru aceste zone, „toate forţele de protecţie civilă vor fi plasate la nivelul 4 (risc crescut de incendiu)”, iar „pompierii vor fi în alertă şi membrii forţelor armate vor efectua patrule”, a adăugat ministerul.

Grecia a înregistrat „o temperatură medie record de 11,8 grade Celsius” în timpul iernii 2023-2024, descrisă drept „cea mai călduroasă consemnată vreodată în ţară”, potrivit Observatorului de la Atena, care a avertizat recent asupra „unui nivel îngrijorător de secetă”.

De la începutul lunii aprilie, temperaturile au fost deosebit de ridicate pentru acest sezon, cu 31 de grade Celsius în Chania (Hania), în Creta.

Grecia a cunoscut unul dintre cele mai lungi valuri de căldură vara trecută, perioadă marcată de incendii devastatoare care au lăsat în urmă 20 de morţi şi s-au răspândit pe 175.000 de hectare. (Agerpres)

Vezi si

Încă un general de rang înalt din Statul Major rus a fost arestat pentru corupție

Un membru de rang înalt al Statului Major General rus a fost arestat preventiv pentru …