Richard Gere, din nou tată, la 69 de ani

8/08/18 ora:6:41pm

La aproape 70 de ani, Richard Gere se pregăteşte să devină din nou tată. Soţia actorului, Alejandra Silva, în vârstă de 35 de ani, este însărcinată, la patru luni dupa căsătoria organizată în secret în Spania. Fiecare mai are câte un copil din căsătoriile anterioare. Richard Gere are un băiat de 18 ani, iar soţia sa tot un băiat, dar în vârstă de cinci ani.

richard gerePotrivit ziarului spaniol ABC, nu se ştie deocamdată dacă copilul va fi crescut la reședința din Spania, unde cei doi îşi petrec majoritatea timpului.

Vedeta din „Pretty Woman” s-a căsătorit cu Alejandra Silva, după patru ani de relaţie, anul acesta, într-o ceremonie civilă care a avut loc la Madrid. Cuplul a sărbătorit apoi alături de familie şi prieteni în locuinţa din New York a actorului. „Sunt cel mai fericit bărbat din univers, cum să nu fiu?”, declara el atunci jurnaliştilor.

Atât Gere, cât şi Silva au copii din relaţii anterioare. Actorul are un fiu, Homer, în vârstă de 18 ani, cu fosta sa soţie Carey Lowell, iar Silva un băiat, Alberto, în vârstă de 5 ani din relaţia cu Govind Friedland – fiul magnatului Robert Friedland.

Relaţia celor doi a început în 2015.

Richard Gere, născut pe 31 august 1949, este un actor american care a devenit extrem de cunoscut pe plan mondial graţie rolului pe care l-a interpretat în comedia romantică „Frumuşica/ Pretty Woman” (1990), în care a jucat alături de Julia Roberts. A impresionat şi în alte filme, precum „Ofiţer şi gentleman” (1982), „Avocatul diavolului” (1996), „Şacalul” (1997), „De bunăvoie şi nesilită de nimeni” (1999) şi „Profeţiile Omului-Molie” (2002). În anul 2003, starul american a câştigat Globul de Aur cu rolul din musicalul „Chicago”. A fost nominalizat din nou la acelaşi premiu în 2013 graţie prestaţiei sale din pelicula „Arbitraj”.