Familia Nastase, in vacanta la Mamaia

23/08/12 ora:9:20am

Andrei Nastase si prietena lui, Bianca

Familia lui Adrian Năstase a fost bulversată de două luni încoace, de când fostul premier e la închisoare. Dana Năstase şi cei doi băieţi, Andrei şi Mihnea îl vizitează ori de câte ori li se permite. Între timp, cei trei încearcă să-şi reia cursul normal al vieţii. Zilele trecute, fotoreporterii Click! i-au surprins la plajă, în Mamaia.

Marţi, ora 12, plaja Caelia din staţiunea Mamaia. Dana Năstase, alături de cei doi băieţi ai ei, Andrei (26 de ani) şi Mihnea (19 ani) se relaxează la plajă, departe de scena evenimentelor care le-au dat viaţa peste cap din iunie încoace.

Au ales o plajă ceva mai retrasă, de la capătul staţiunii Mamaia, ca să fie departe de ochii curioşilor. Dana Năstase a ales să se ferească de soarele arzător şi a preferat să stea sub o umbrelă. În schimb, băieţii, alături de iubita lui Andrei, Bianca Ciuvăţ, au stat mai mult în apa perfectă şi fără prea multe valuri.

Nici soţia fostului premier n-a rezistat prea mult la plajă, aşa că s-a relaxat înotând alături de băieţi, care n-au scăpat-o din ochi. După o jumătate de oră, Dana Năstase s-a întors la şezlongul de sub umbrelă, iar Andrei şi Mihnea au ales să dea câteva ture cu skijetul.