Jurnalistul dispărut ar fi fost ucis și tranșat în 7 minute. Un înalt oficial ar fi ascultat înregistrarea morții lui Khashoggi

17/10/18 ora:1:07pm

Jurnalistul Jamal Khashoggi, care a dispărut, pe 2 octombrie, în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, și despre care se presupune că a fost asasinat, ar fi fost ucis în 7 minute, a declarat un înalt oficial turc pentru publicația Middle East Eye, citat de Digi24.ro. Oficialul ar fi ascultat înregistrările audio făcute de smartwatch-ul pe care Khashoggi îl purta și pe care l-ar fi pornit chiar înainte să fie ucis.

Khashoggi ar fi fost dus cu forța din biroul Consulului General într-un alt birou din apropiere, unde a fost legat de masă. Oficialul turc spune că pe înregistrare se aud țipetele disperate ale jurnalistului. După ce trupul său ar fi fost tranșat, o dubă neagră ar fi intrat în consulat pentru a lua rămășițele.

„Nu a existat nicio tentativă de a-l interoga. Au venit special să îl ucidă”, a declarat oficialul turc.

Khashoggi ar fi fost apoi injectat cu o substanță necunoscută.

Salah Muhammad al-Tubaigy, șeful echipei de legiști de la serviciul de inteligență saudit, s-a numărat printre cei 15 cetățeni saudiți care au aterizat la Ankara în toiul nopții, cu un avion privat, aducând cu ei un fierăstrău, și care au plecat în aceeași zi.

Oficialul turc susține că Tubaigy a început să tranșeze corpul jurnalistului, după ce l-a injectat cu o substanță, în timp ce Khashoggi era conștient încă.

Pe înregistrare s-ar auzi cum Tubaigy le recomandă celorlalți asasini să asculte muzică. „De fiecare dată când fac treaba asta îmi place să ascult muzică. Ar trebui să faceți și voi la fel”, ar fi spus acesta.

O versiune audio de 3 minute a înregistrării ar fi ajuns în posesia ziarului Sabah, însă jurnaliștii nu au publicat-o încă.

O sursă a declarat pentru New York Times că Tubaigy a sosit în Turcia cu un fierăstrău. Tubaigy este și președintele Organizației saudite de patologie și medicină legală, precum și membru al Asociației Saudite pentru patologie.

În 2014, ziarul Asharaq al-Awsat, din Londra, i-a luat un interviu lui Tubaigy, în care acesta vorbea despre o „clinică mobilă” parțial concepută de el, cu ajutorul căreia medicii legiști pot efectua autopsii în doar 7 minute pentru a determina cauzele unei morți.

Până acum, Arabia Saudită a negat orice implicare în dispariția lui Jamal Khashoggi și a afirmat că acesta a părăsit consulatul în aceeași zi în care a intrat. Saudiții nu au adus însă dovezi video care să îl arate pe jurnalist părăsind consulatul.

Citește integral pe Digi24.ro