Gabriela Firea a fost operata la un spital din Bucuresti

13/01/19 ora:2:45pm

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost operată recent, laparoscopic, din cauza unei afecțiuni gastro-intestinale acute, potrivit unor surse medicale citate de Mediafax. Fără să dea detalii legate de diagnostic, Firea a scris pe Facebook că intervenția a avut loc într-un spital din București și că medicii sunt ”la fel de buni ca în orice centru medical european”.

”Unele încercări care apar în calea vieții noastre sunt prea dificile pentru a putea fi depășite de unul singur. Dumnezeu ne ajută să fim înconjurați de oameni care să ne ridice. Mulțumesc celor care mi-au fost alături în problema de sănătate pe care am avut-o, în toată această perioadă. Mulțumesc echipelor medicale de la spitalele Doctor Ion Cantacuzino și Colentina. Am știut că sunteți la fel de buni ca orice centru medical european și nu am greșit având încredere în Dumneavoastră. Mulțumesc familiei mele și prietenilor mei dragi care m-au înconjurat cu atâta dragoste care, împreună cu intervențiile și tratamentele, m-au pus pe picioare”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Ea a postat și o fotografie cu medicul Iulian Brezean, managerul Spitalului Cantacuzino. ”Dumnezeu să-i aibă în pază pe toți cei care salvează vieți”, a mai scris primarul general al Capitalei.

Potrivit unor surse oficiale, Firea a suferit o afecțiune gastro-intestinală acută, care a necesitat operație laparoscopică și tratament.

HotNews

Spune-ti parerea!