Incidentul a avut loc în centrul orasului, unde autotrenurile nu au voie să circule. Şoferul a oprit initial pentru a vedea ce s-a intamplat, apoi şi-a continuat drumul, iar când a fost oprit de poliţişti, le-a spus că nu a văzut ce a făcut.
Bărbatul conducea un tir care transporta alte vehicule. A intrat prin centrul oraşului Suceava, deşi în mod normal ar fi trebuit să meargă pe centura de ocolire. Cum încărcătura era înaltă de aproape 4 metri, tirul a rupt două semafoare suspendate, ambele din centrul oraşului, potrivit România TV.
Martorii spun că bărbatul a coborât din camion şi a văzut ceea ce a făcut, dar şi-a continuat drumul, fără să-i pese de pagubele pe care le făcuse. Oamenii au sunat la poliţie şi au anunţat ce s-a întâmplat. Poliţiştii l-au găsit pe şofer la aproximativ 11 kilometri de oraş.
“În urma accidentelor semafoarele au căzut de pe stâlpii de susţiere, distrugându-se”, a declarat Alexandru Duţuc, Serviciul Poliţiei Rutiere Suceava. Conducătorul auto a fost depistat pe DN2, pe raza localităţii Cumparatura.
Şoferului i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi este cercetat pentru distrugere.
daca avea sub 4,5 metri inaltime (cat este permis pe drumurile publice) e totul ok. doardaca erau limitatoare de inaltime……