Saturday , December 3 2022

X FACTOR 2016. Surpriză URIAŞĂ: Carla's Dreams va fi al patrulea jurat

carla's dream x factor

Carla’s Dreams este pe val, iar anul acesta solistul grupului din Republica Moldova se alătură juriului X Factor, care va avea în sezonul 2016 patru mentori-juraţi.
Solistul trupei Carla’s Dreams se alătură la masa juriului Deliei, lui Ştefan Bănică şi lui Horia Brenciu. Odată cu sosirea lui Carla’s Dreams la masa juriului se va modifica şi formatul concursului, fiecare jurat urmând să fie mentorul câte unei grupe: 14-24 de ani fete, 14-24 de ani băieţi, peste 24 de ani şi grupuri.
“Pornesc la drum în acest proiect fără să îmi setez anumite aşteptări, vreau sã fiu surprins şi sunt convins că aşa va fi. Nu mi-am planificat nimic, nu am niciun plan de acţiune, încerc sã fiu foarte deschis, dar în acelaşi timp să rămân eu şi să reprezint cu demnitate proiectul din care fac parte. Am urmărit sezoanele trecute, cumva e greu să eviţi X Factor, şi am descoperit aici oameni care au demonstrat că acest show te poate aduce în atenţia publicului pe merit. Nu ştiu să spun acum cel fel de jurat voi fi, ci doar că voi încerca sã fiu cât mai onest!”, a declarat solistul trupei Carla’s Dreams, potrivit a1.ro
Delia este singura dintre juraţii vechi care cunoaşte adevărata identitate a lui Carla’s Dreams, între cei doi existând numeroase colaborări: “Am cântat de atâtea ori şi am petrecut atâtea ore împreunã, încât a fost inevitabil!”, a povestit Delia, mai ales că în jurul identităţii noului jurat s-au vehiculat și se vehiculează încă o mulţime de ipoteze. “Cred că vom avea un sezon plin de surprize şi va fi un spectacol în sine tot ce se va întâmpla cu membrii juriului. Probabil că voi fi un liant între cei trei, voi fi din nou aducătoare de pace şi de linişte. Să sperăm că nu ne vom scoate ochii!”, a completat Delia.
La rîndul lui, juratul Ștefan Bănică știe exact ce așteptări are de la noul sezon „X Factor”, care va începe în această toamnă la Antena 1. „Noul sezon „X Factor” sper sã fie interesant și sã se transforme într-o nouã provocare, sã descopãr concurenţi talentaţi, care au ceva de spus. Şi sper sã am aceeaşi mânã bunã pe care am avut-o pentru concurenţii mei din ultimii doi ani: Nicoleta Nucã, Alexandra Crişan, Xenia Chitoroagă şi câştigãtorul „X Factor” 2015, Florin Rãduţã”, a povestit Ştefan Bãnicã.
Pentru Horia Brenciu, lucrurile sunt clare: „Orice experienţã de televiziune care îi are ca protagonişti pe Delia sau Bãnicã este clar de urmãrit! Dacã mai adaugi şi surprizele generate de concurenţii de toate vârstele, sexele şi naţiile, atunci pot sã spun cã aştept acest sezon precum…cafeaua de dimineaţã! De obicei, eu beau cafeaua cu miere. Pãstrând asocierea, nu ştiu cine va aduce mierea la „X Factor”, dar ştiu precis cine e ursu’ din poveste!”, a povestit juratul. „Dacã anul 2016 ne aduce o surprizã, atunci singurul care putea s-o ilustreze este însuşi Carla sau Carla’s sau Sergiu – pentru cã acesta va fi numele lui de cod – aşa cum am avut plãcerea sã-l cunosc, zilele trecute, în carne şi oase şi… vopsea. El are o aurã plinã de mister, în adevãratul sens al cuvântului. Aşadar, sã mã ierte dacã îl voi apela, din când în când, chiar Carla sau derivate ale acestui nume. Oricum, dupã atâţia concurenţi talentaţi din Republica Moldova care au fost prin Bucureşti, era şi cazul sã aparã şi un jurat de peste Prut care sã-i reprezinte pe fraţii noştri. Un singur sfat pentru proaspãtul meu coleg: „Carla, pardon, Sergiu, do what you like!” Adicã sã facã ce-i place şi ce-i zice inima!””, a mai completat Horia, care întrebat ce aşteptãri are despre noul sezon, a rãspuns fără să clipească: „Cu sau fãrã Carla, vreau sã obţin încã un titlu. Dacã am fãcut, totuşi, istorie cu grupele anul trecut, intrând pentru prima data, dupã atâţia ani, cu douã grupe în finalã, atunci cred cã anul 2016 va avea pentru mine un final cu … confetti!”, a mai spus Horia.
Pe lângă modificarea configuraţiei categoriilor de concurenţi, X Factor 2016 va mai suferi câteva schimbări. În bootcamp, juraţii vor putea apela la “Scaunul de aur”, care va duce un concurent direct în galele live ale show-ului. Până a ajunge în bootcamp, însă, concurenţii vor avea nevoie de 3 “DA” la audiţiile cu juriul, etapă care anul acesta va avea loc între 25 iulie şi 9 august, la Palatul Copiilor, din Bucureşti.
 

Vezi si

Viva Magenta – culoarea anului 2023

 Institutul Pantone a anunțat culoarea anului 2023. Este vorba despre Viva Magenta, o culoare descrisă …